Reprezentanți ai jurnaliștilor și avocați din Portugalia au depus o plângere cu privire la „amenințarea la adresa libertății presei”, după ce procurorii au recunoscut că au spionat doi reporteri pentru a le identifica sursele într-un dosar împotriva clubului de fotbal Benfica.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat pe Facebook că renunță la procesele pornite de fostul primar Gabriela Firea împotriva mai multor jurnaliști și ONG-iști printre care: Robert Turcescu, Roxana Wring, Octavian Berceanu, Laurențiu Sirbu, Oana Costea și alții.
ONG-ul Press Emblem Campain a anunțat că cel puţin 602 ziarişti au murit anul trecut în lume în urma infectării SARS-CoV-2. 303 dintre aceștia în America Latină iar în Europa recordul negativ îl deţine Italia, cu 37 ziarişti ucişi de COVID, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.
În 2020, 50 de jurnalişti au fost ucişi şi aproape şapte din zece în ţări unde era pace şi nu în zone de război, a anunţat organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) în bilanţul său anual, informează AFP.
Lucian Romașcanu ar fi noul lider al grupului PSD la Senat, iar Alfred Simonis ar fi liderul deputaților, scrie news.ro, citând surse din partid.