Talibanii au preluat duminică dimineaţa controlul și în oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului, capitala afgană Kabul fiind singurul oraş mare controlat încă de guvernul afgan, au anunţat surse locale, relatează AFP.
Primul grup din cei 3.000 de soldați americani anunțați de SUA a ajuns la Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul, potrivit Pentagonului, pentru a accelera evacuarea personalului Ambasadei.
Soldaţii americani au început să sosească la Kabul pentru a contribui la evacuarea personalului diplomatic şi a altor civili din capitala afgană, după ce rebelii talibani au preluat controlul în tot mai multe oraşe, pe fondul retragerii forţelor internaţionale.
China se pregătește să recunoască regimul taliban când capitala Kabul va cădea, în detrimentul SUA, care a susținut legitimitatea internațională a Guvernului afgan.
Zborurile comerciale din Kabul sunt deja rezervate de expatriați și afganii ce au reușit să obțină vize pentru țări străine. Misiunile străine își evacuează personalul de urgență, în timp ce talibanii pregătesc marșul spre capitala Kabul.