Cine dă pe dinafară de optimism după alegerile europarlamentare ori a fost dăruit cu o personalitate solară, ori vine rar prin România.
Papa Francisc le-a adus un omagiu românilor din Diaspora, la doar o săptămână după ce Guvernul PSD-ALDE i-a umilit, din nou, făcându-i să petreacă ore în șir la coadă, pentru a putea vota.
Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta, marţi, cu PNL, USR şi UDMR pentru stabilirea "direcţiilor de acţiune necesare punerii în aplicare a referendumului naţional din 26 mai", ce a avut drept temă Justiția.
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma votului din Senat de respingere a ridicării imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, că PSD şi ALDE continuă să obstrucţioneze justiţia, se descalifică în faţa propriilor cetăţeni şi dovedesc că nu sunt altceva decât o ruşine.
O manipulare grosolană a fost difuzată duminică seară, în prime time, de o televiziune apropiată de guvernul și partidul de guvernământ din Ungaria: o fotografie în care Klaus Iohannis apare sărutându-se cu Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, notează G4 Media.