Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat că din punctul său de vedere, în urmă cu şapte ani, la Colectiv, intervenţia a fost una corectă, cu respectarea legii din acel moment.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului.
Guvernul va aproba, miercuri, proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului informatic naţional de semnalări, care vizează îndeplinirea standardelor tehnice ale acquis-ului Schengen, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă vor fi prezenţi la ceremonia de promulgare a Legii prin care este aprobat Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, care va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 17.00.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că o direcţie de sănătate publică ar trebui condusă de un medic aşa cum o direcţie agricolă este condusă de un agronom, iar una sanitar veterinară de un veterinar.