Un tronson din Autostrada Transilvania care duce la Borș a fost scos la licitaţie, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. De partea cealaltă, maghiarii au ajuns cu autostrada până în dreptul vămii Borș încă de anul trecut.
Tronsonul 2 (Avrig - Arpașu de Jos) din autostrada Sibiu - Făgăraş va avea o lungime de 19,92 km, iar costurile sunt estimate la 1.713 miliarde lei, fără TVA. Aceasta înseamnă aproape 86 milioane de lei pe kilometru. Adică 17.130.000 euro pe kilometru.
Un ton roşu imens, de 212 kilograme, s-a vândut în cadrul unei licitaţii tradiţionale de Anul Nou, În Japonia, desfăşurată la Tokyo. Suma adjudecată a fost de 36 de milioane de yeni (adică de 257.000 de euro). Preţul e aproape dublu, faţă de anul trecut.
Cele mai mari case de licitații din lume, Christie's şi Sotheby's, au raportat vânzări record anul acesta, în ciuda crizei economice declanșate de războiul din Ucraina și de pandemie.
Consultantul politic Cristian Hrițuc a declarat joi, la Newsweek Live, că, „în discuțiile bilaterale, oficialii români trebuie să vorbească și despre lucrurile care nu merg în relația cu Republica Moldova”