Politicienii continuă să dea exemple negative legat de măsurile de distanțare și sanitare care trebuie luate în timpul pandemiei de COVID. În timp ce, așa cum se vede în poza de mai sus, oamenii fără funcții publice și notorietate, respectă mai bine regulile.
Într-un post video pe Facebook, Mugur Mihăescu "Garcea" îi ia apărarea regizorului Cristi Puiu, cel care a criticat, la TIFF, impunerea unor restricții în pandemie. "Garcea" s-a vrut ironic și a făcut o comparație între "Moartea domnului Lăzărescu" și "Tăcerea mieilor".
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu, iar această regulă ar trebui introdusă "poate de către cei care pregătesc acest moment".
Mii de chinezi din Wuhan au înfruntat teama de COVID-19, oraşul unde a apărut noul coronavirus, cu prilejul unei mega-petreceri tehno într-un parc acvatic, care a stârnit luni vâlvă pe reţelele de socializare, informează AFP.
Câteva mii de credincioși participă la cel mai mare pelerinaj al verii, de Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula din județul Cluj. Icoana făcătoare de minuni a fost scoasă din biserică, vineri seara, dar anul acesta credincioșii nu mai au voie să o sărute.