24 de ore negre, pe litoralul românesc. Şase oameni şi-au pierdut viaţa, ieri, în valurile mării agitate. Zeci de oameni au ignorat şi de această dată steagul roşu arborat de salvamari şi au fost traşi sub apă de curenţii de tip rip. Prognoza nu este diferită nici astăzi.
Nu doar parcurile Capitalei sunt periculoase pentru copii. O fetiţă a fost rănită într-un parc din Bacău, după ce leagănul în care se dădea, s-a rupt. Iar un şurub de metal a lovit-o puternic în cap.
Situație paradoxală la Spitalul Județean Botoșani. Pacienți trimiși acasă de medici care nu-și fac norma. Deşi se plâng că nu au adresabilitate, cadrele medicale nici nu par să facă prea multe în acest sens.
Un bărbat care lucra la o societate comercială a Consiliului Local Sântana, judeţul Arad, a atacat o femeie cu cuţitul şi un topor, victima fiind soţia şefului său care îl concediase, iar câteva ore mai târziu agresorul s-a sinucis, aruncându-se sub tren.
O dată la 6 ore, un copil din România este agresat sexual. Vârsta victimelor scade dramatic, iar de multe ori, agresorii sunt bărbaţi... care ar putea să le fie taţi sau chiar bunici. Justiţia eşuează să facă dreptate. Aproape toate anchetele sunt clasate.