Ministerul Educaţiei anunţă că rata de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ este de 70,80% înainte de contestaţii, mai mică decât anul trecut. Contestaţiile se depun miercuri şi joi, iar rezultatele finale se vor afişa în 4 august.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, miercuri, că sistemul public de pensii nu este impozitat, în acest moment, până la valoarea de 2.000 de lei şi că analizează să vadă dacă această valoare poate fi crescută.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea secţiilor din corpul principal al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, anunţă instituţia.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.
Noua Lege a Educației, supusă dezbaterii publice, păstrează privilegiile sindicaliștilor care își post îngheța catedra. Ei vor fi plătiți ca profesori, dar nu vor trece niciodată pe la cursuri, ei fiind „degrevați” în noua Lege a Educației.