Cel puțin 6.595 de civili ucraineni au fost uciși și 10.189 au fost răniți de când Rusia a invadat țara, în februarie, potrivit Biroului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR).
Un incendiu într-o fabrică din centrul Chinei a făcut cel puţin 36 de morţi şi doi dispăruţi, a transmis marţi agenţia oficială Xinhua, citând autorităţile locale.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade a lovit luni provincia indoneziană Java de Vest, ucigând 46 de persoane, a anunțat agenția națională pentru dezastre, în timp ce salvatorii și autoritățile se străduiau să determine amploarea totală a pagubelor.
Un echipaj de poliție, ce desfășura activități de patrulare, a observat o mașină răsturnată pe cupolă, pe un teren agricol de pe Drumul Național 15, în afara localității Podoleni. La bord au fost găsiți doi bărbați morți, șoferul și pasagerul din dreapta.
Două persoane și-au pierdut viața și trei au fost rănite, după ce o mașină electrică Tesla Model Y a scăpat aparent de sub control și a pornit într-o cursă nebună pe un drum aglomerat dintr-o localitate din provincia Guandong. Până la urmă, mașina s-a oprit într-o clădire.