Actrița din imagine a divorțat după 23 de ani de căsnicie, pentru a putea fi alături de marea ei iubire. Dar, după doar câțiva ani, tragedia a intrat în viața sa. Pe 4 august, artista împlinește 76 de ani.
Ce domnitor al Moldovei a fost călugărit fără voia sa? I s-a spus „ucigașul de boieri”, cu toate că n-a fost deloc singurul deținător al scaunului domnesc ce a recurs la asemenea măsuri sângeroase împotriva acestora, Faptele lui au devenit subiectul unei nuvele și a unui film.
Personajul de mai sus a fost un marele actor și un Don Juan pentru studentele la Teatru. De altfel, s-a și căsătorit cu două dinte ele. A murit într-o zi de 4 martie, dar nu la cutremurul din 1977, ci în 2015.
Personajul din imagine l-a interpretat pe Vodă Lăpușneanu, dar a fost și „Marele singuratic”, filmul făcut după cartea lui Marin Preda. Ar fi putut rămâne în Occident încă din anii '60 și a fost căsătorit de două ori, ambele soții fiind foste studente.
Una dintre cele mai frumoase actrițe din România a avut un destin plin de încercări. A divorțat de marele actor George Motoi. S-a recăsătorit cu un om de afaceri ce avea să moară într-un accident stupid.