Recunoașteți personajul? Marele actor, Don Juan pentru studentele la Teatru. A murit la 4 martie

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 03.03.2024 - 14:04
Un mare actor, Don Juan pentru studentele la Teatru - Foto: Facebook/Cineclic
Un mare actor, Don Juan pentru studentele la Teatru - Foto: Facebook/Cineclic
cu silvia popovici
cu silvia popovici
cu cezara dafinescu
cu cezara dafinescu

Personajul de mai sus a fost un marele actor și un Don Juan pentru studentele la Teatru. De altfel, s-a și căsătorit cu două dinte ele. A murit într-o zi de 4 martie, dar nu la cutremurul din 1977, ci în 2015.

SHARE

Personajul de astăzi a fost un mare actor, Don Juan pentru studentele la Teatru. Și asta, pentru că s-a căsătorit cu două dintre ele. Discret cu viața personală, emana o uriașă personalitate artistică, dublată de o senzație de fragilitate, ce putea fi doar o iluzie. A murit într-o zi de 4 martie, dar nu la cutremurul din 1977, ci acum 9 ani, în 2015.

Recunoașteți personajul? Marele actor, Don Juan pentru studentele la Teatru. A murit la 4 martie

A fost un om discret, dar cu o personalitate artistică uriașă. A avut roluri importante în teatru și film, dar ni-l vom reaminti mereu pentru partiturile din „Trecătoarele iubiri” (1974), „Hyperion” (1975), „Marele singuratic” (1977), seria de filme cu Mărgelatu, dar mai ales pentru „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1980)., unde face un rol magistral

George Motoi s-a născut la 22 ianuarie 1936, în Kardam, judeţul Caliacra, în Cadrilater, pe vremea în care acesta aparținea României Mari, localitate aflată, în prezent, în Bulgaria).

Părinții îl vedeau ajungând doctor militar veterinar, precum vărul care îl și botezase.

Citește și: Încurcatele povești de dragoste ale lui George Motoi. Fiica a pierdut moștenirea în fața soacrei

„Tata chiar m-a trimis să fac liceul militar din Craiova, dorea să ajung militar. Aveam un văr colonel-doctor veterinar, care m-a şi botezat, şi-mi ziceau părinţii aşa: „Tu s-ajungi ca Gicu!”. Părinţii mă vedeau doctor veterinar în armată”, mărturisea actorul.

Dar George Motoi a fost atras de actorie, așa că a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, în 1958, la clasa profesorului Irina Răchiţeanu.

George Motoi, alături de Silvia Popovici în „Trecătoarele iubiri” (1974) - Foto: Facebook/Cineclic

În acelaşi an a debutat pe scena Teatrului din Piatra Neamţ în piesa „Poveste de iubire” de Konstantin Simonov, regia Cristian Munteanu.

A jucat pe scenele teatrelor din Piatra Neamţ (1958-1960) şi Bacău (1960-1964), fiind remarcat de regizorul Vlad Mugur, care l-a luat la Teatrul Național din Cluj.

Aici, interpretarea rolului „Caligula” din piesa lui Albert Camus îl consacră definitiv, iar Radu Beligan l-a invitat să vină la Teatrul Național din București, oe scena căruia a evoluat din 1970.

Citește și: George Motoi și-a cucerit cele două soții când acestea erau studente. Prima dată l-am iubit în filme

„Niciodată nu am pus mare preţ pe calităţile exterioare — înfăţişare, voce, etc. — şi, mai ales, nu m-am considerat niciodată un june-prim.

Am fost mai degrabă preocupat de procesele interioare, de mobilitatea psihică, de acele calităţi care se cer cultivate şi pe care, în orice caz, nu le ai numai fiind tânăr şi arătând bine.

Cred că nu spun o noutate. Acest lucru s-a demonstrat, din păcate, în multe greşeli de distribuție — greşeli, pentru că erau făcute exact pe criteriul înfăţişării exterioare”, declara George Motoi într-un interviu realizat de Eva Sîrbu pentru Revista Cinema, în 1973, citat de dosaresecrete.ro.

George Motoi ar fi avut ocazia să rămână în Occident, în Italia, mai precis, acolo unde a efectuat un turneu chiar cu Teatrul din Cluj, cu piesa „Caligula”.

El a explicat de ce nu a putut face acest pas, recunoscând că „mi-a fost frică”.

„Când am fost în Italia, am avut un mare succes cu „Caligula". Mare de tot! Veneau peste tine seara la masă oameni, mi s-au făcut propuneri să joc acolo un film-două.

Domn'e, n-am putut să fac asta. Mi-a fost frică. Nu m-am dus”, dezvăluia actorul într-un interviu pentru Adevărul.

Citește și: Recunoașteți personajul? Marele actor care s-a îmbolnăvit de dorul soției. „Aștept moartea”

Actorul a fost căsătorit peste 20 de ani cu una dintre cele mai frumoase actrițe din România, Cezara Dafinescu, cu 12 ani mai tânără, cu care are o fiică, Raluca.

A fost căsătorit 23 de ani cu actrița Cezara Dafinescu - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”

După 23 de ani de căsnicie, în 1997, Cezara l-a părăsit pe Motoi și s-a recăsătorit cu potentul om de afaceri Gelu Fronea.

Dar nu a avut parte de prea multă fericire, fiindcă acesta și-a pierdut viața în 2003, într-un stupid accident de motocicletă, pe când rula cu doar 60 km/h.

„Sigur că l-am iubit pe George într-un fel anume. Eram mai tânără decât el cu 12 ani. Căsnicia a fost extraordinară, dar a fost acea căsnicie dintre doi oameni cu temperamente diferite. George este foarte sobru, foarte rece, cel puţin cu mine...

De George m-am îndrăgostit în anul doi de facultate. Mai întâi, văzându-l în filme! Apoi, destinul a făcut să ne întâlnim și aievea și să formăm un cuplu, în viață și mai târziu, și pe scenă.

El a fost «Făt Frumosul» pe care îl așteaptă orice fată să vină pe un cal alb. Îi voi fi mereu recunoscătoare, pentru tot ce mi-a dat. (...) Nu știu când și cum s-a stins dragostea noastră.

Destinul nostru atârnă de un gest, de un cuvânt, la început cel mai mic efort este de ajuns să-l ţină în loc, apoi trebuie să pui în mişcare un mecanism gigant”, mărturisea Cezara Dafinescu, la moartea actorului, într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook.

Citește și: Recunoașteți personajul? A fost „regele rolurilor secundare”. A ales să rămână actor în provincie

După divorţul din 1997, George Motoi s-a recăsătorit cu Giliola Brăileanu, actriţă şi ea a Teatrului Naţional din Bucureşti, mai tânără cu 34 de ani. De altfel, înainte de a-i fi soţie, aceasta i-a fost mai întâi studentă. 

Actorul a decedat la 4 martie 2015, la vârsta de 79 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Sf. Vineri din București. Ambele femei din viața lui George Motoi au participat la ceremonia funerară, dar, după numai doi ani, Giliola a încetat subit din viață.

În mod neașteptat, după moartea acesteia, prin decizia unei instanțe, averea actorului nu i-a revenit fiicei acestuia din căsnicia cu Cezara Dafinescu, Raluca, ci fostei ale soacre, mama Giliolei. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te