Muzeului Bucatelor Ascunse își propune să conserve tradițiile culinare din ce în ce mai puțin păstrate și să aducă românii mai aproape de preparatele cu istorie.
Pentru a crea o imagine cât mai completă asupra turismului în România, Newsweek România a vorbit cu Cristian Lica, un om din afara sistemului, care însă a vizitat peste o sută de țări și s-a implicat direct, deschizând în București Muzeul Kitschului.
În buticul de suveniruri al Muzeului Satului din București, se lăfăie la vedere, în centrul raftului cu cărți de vânzare, câteva titluri aberante. Cum ar fi: "Limba rumânilor nu se trage de la Roma", "Graiul românesc al massa-geților" sau "Romanian, the first language of Europe".
Un nou eșec al Ministerului Culturii completează tabloul sumbru al Anului Centenar, care s-a transformat dintr-un prilej de aniversare într-o serie de evenimente organizate prost și cu întârziere.
Unul dintre cele 43 de proiecte aprobate de Comitetul Interministerial pentru Centenar nu a fost lansat, deși ar fi trebuit inaugurat în urmă cu două luni de zile.