Electroniștii Mircea Olindaru, Petre Pleșca și lăcătușul Petre Farțade, muncitori la o fabrică din Bacău, au primit cinci ani de închisoare, în cazul primului, respectiv câte șase ani, în cazul celorlalți doi, după ce au realizat manifeste împotriva regimului Ceaușescu.
Gheorghe Năstăsescu, maistru constructor din Iași, a fost prins în flagrant, în 1982, în timp ce arunca manifeste în centrul Bucureștiului, după ce s-a urcat pe o schelă a unei clădiri de pe Strada Lipscani.
Newsweek România prezintă a doua parte a serialului „Disidența ascunsă“, despre poveștile celor care au făcut opoziție regimului comunist și au sfârșit urmăriți de Securitate, torturați, lăsați fără serviciu, aruncați în pușcării, internați cu forța în spitale de psihiatrie.
Politologul Oana Suciu, lector universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității București, a făcut parte din echipa care a readus la viață Uranus, la aproape 40 de ani de când buldozerele au distrus unul dintre cele mai vechi cartiere bucureștene.
Pe Daniel Marcu, Revoluția l-a prins în Austria. Fugise ilegal peste graniță, în Ungaria, prin Mureșul rece. Revenirea României la democrație l-a făcut să se întoarcă.