Ministerul Afacerilor Interne a anunţat miercuri că au fost recepţionate de către Inspectorul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) primele zece autospeciale (autopompe - cisternă cu capacitate de 3.000 litri) destinate stingerii incendiilor de pădure.
Un pădurar a surprins trei bărbați care tăiau ilegal lemne în zona localităţii Cerâşa, bărbatul a fost lovit cu un topor în cap de către unul dintre aceştia, agresorul fiind în primă fază reţinut de procurori şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit G4 Media.
Magistraţii ieşeni au pe masă un dosar cu acuzaţii de furt de lemn incredibile: masă lemnoasă de milioane de lei a fost furată sistematic ani de zile, cu acte false de vânzare, chiar de cel pus să păzească pădurea. În loc de pădurea seculară, acum sunt 3.825 de cioate.
O descoperire care îţi taie răsuflarea, ieri după amiază, în zona pârtiei de schi din Sărărie. O tânără a fost găsită ștrangulată cu mai multe coliere din plastic cu strângere unisens, în pădurea din zonă, nu departe de casele din cartier.
O tânără de 22 de ani, studentă la Facultatea de Medicină, a fost găsită, vineri după-amiaza, decedată în pădurea de lângă pârtia de schi aflată la marginea municipiului Iaşi.