Anularea Jocurilor Olimpice de la Tokyo rămâne în continuare o opţiune, pe fondul evoluţiei pandemiei de coronavirus, a afirmat unul dintre responsabilii principalului partid aflat la putere în Japonia, citat de presa locală, informează AFP.
Grecia intenţionează să ridice începând de luni, 19 aprilie, condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa.
Moderna lucrează la o a treia doză, suplimentară, pentru vaccinul său împotriva COVID-19, care să fie disponibilă în toamnă, a declarat directorul general al companiei farmaceutice americane, Stephane Bancel, transmite CNBC.
Economia Europei este pe cale să revină la nivelul anterior crizei în 2022, a anunţat FMI, precizând că estimările sale depind de campania de vaccinare împotriva Covid-19, transmite CNBC.
India a raportat un număr record de 200.739 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, conform datelor publicate joi de Ministerul Sănătăţii, relatează Reuters.