La o săptămână de la catastrofa din Crevedia, s-a dat din nou alerta! De data aceasta în Capitală. Seara trecută pompierii au fost chemați la o stație GPL din Sectorul 3, după ce locatarii au anunţat că simt miros de gaz. Zona a fost imediat izolată.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat afirmă, referindu-se la posibilele cauze ale exploziei de la staţia de gaz petrolier lichefiat de la Crevedia, soldată cu moartea a trei persoane şi cu rănirea a peste 50, că în mod clar a fost vorba despre o eroare
Un puternic incendiu de vegetaţi a izbucnit, aseară, în Parcul IOR din Capitală, cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi, aflată vizavi de Magazinul Titan. Pompierii au intervint cu patru autospeciale de stingere.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după vizitarea răniţilor din incendiul de la Crevedia, că întrebarea pe care ne-o punem toţi este de ce s-a ajuns aici.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că, în urmă cu 3 ani, pompierii au făcut un control inopinat după ce au primit sesizări cu privire la unele nereguli. Firma a fost amendată și, deși a anunțat că și-a închis activitatea, funcționa ilegal.