Premierul Florin Cîţu afirmă că 2 milioane de oameni vor fi vaccinaţi anti-COVID, până la sfârşitul lunii martie, în România, reprezentând adică 10% din populaţie. "Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii", adaugă el.
Rusia se aşteaptă să ajungă la o imunitate a majorităţii populaţiei sale împotriva coronavirusului până la vară, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Mihail Muraşko, scrie DPA.
Situația demografică a României s-a degradat constant de la Revoluție încoace, odată cu emigrația masivă și scăderea naturală.
Oficiali din cadrul Departamentului american al Apărării au declarat miercuri că aproximativ o treime din membrii forţelor armate refuză să fie vaccinaţi împotriva COVID, în pofida ratei ridicate de contaminare şi a participării lor la campania de vaccinare a populaţiei.
Ungaria, care se află într-un moment de cotitură în evoluţia pandemiei de coronavirus, ar putea începe imunizarea populaţiei cu vaccinul rusesc Sputnik V de săptămâna viitoare, a anunţat vineri premierul Viktor Orban.