România va fi dependentă și în această iarnă de importurile de energie din străinătate. Este anunțul făcut de ministrul Sebastian Burduja.
România este o putere zonală dacă ne referim la Forțe Aeriene. Avem o escadrila complet operațională de F-16 Fighting Falcon la standard NATO și una în formare, iar o alta “este pe drum”. Cert este că am ajuns să asiguram serviciul de poliție aeriana si pentru alte țări.
Un cutremur s-a produs în România miercuri după-amiază. Acesta a avut loc la o adâncime de 14,7 km. Autoritățile nu au anunțat victime.
Cicliștii români au câştigat încă 29 de medalii, deși România nu are niciun velodrom. Cel al Dinamo București, construit în anii 1950, este o ruină, iar la cel de la Craiova, promis în 2022 să fie gata la finalul lui 2024, de-abia au început lucrările.
Raportul „Life Satisfaction in CEE 2024”, realizat de Kantar România, dezvăluie că locuitorii din România și Austria se numără printre cei mai mulțumiți de viața lor, însă îngrijorările românilor sunt semnificativ mai intense în privința creșterii sărăciei.