Scriitorul Radu Vancu (40 de ani) a vorbit, într-un interviu pentru Newsweek România, despre cum a făcut, prin romanul „Transparența“, trecerea de la poezie la proză.
Chiar dacă nu este o sărbătoare tradiţională, Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților a intrat ușor, ușor pe sub pielea românilor.
Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, deputatul Eugen Nicolicea şi Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu şi ministru al Turismului, au fost huiduiţi, luni după-amiază, la Sibiu, de mai multe persoane aflate în faţa sediului filialei partidului.
Protestatarii din Sibiu ai mişcării #Văvedem, care au împlinit un an de protest zilnic tăcut în faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD, au lansat miercuri, pe pagina lor de Facebook, „Declaraţia de la Sibiu”.
„Am vrut să construim speranță într-un moment în care speranța era pierdută. Am reușit. Acum, PSD-iștii sunt cei care și-au pierdut speranța. Acum, ei sunt cei disperați. Ei au ajuns în acest punct de lose-lose“.