Trei lideri ai Sanitas Prahova au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de delapidare. Ei sunt suspectaţi că au retras sute de mii de lei din fondurile sindicatului, provenite din cotizaţiile membrilor.
Curtea de Apel Timişoara (CAT) a respins recursul formulat de primarul Dominic Fritz şi Consiliul Local Timişoara (CLT) împotriva sentinţei Tribunalului Timiş, care a dispus, în luna august, suspendarea noii organigrame promovate de edil fără dezbatere publică prealabilă.
Angajații de la Garda Națională de Mediu amenință cu proteste în cazul în care nu li se vor mări salariile. Sindicatul Național al Gărzii de Mediu a transmis că sunt foarte mulți comisari plătiți cu 2.660 lei pe lună, cu mult sub salariul mediu pe economie.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, primește salariu de profesor, deși nu predă nicio oră la clasă. Acest lucru s-a întâmplat și în anul școlar 2020/2021.
Testarea COVID-19 obligatorie nu trebuie suportată financiar de către polițiști, pentru că nu e corect ca eșecul statului să fie decontat din banii lor, a anunțat Federația Sindicatelor din ANP.