Printre măsurile anunțate, ieri seară, de guvern se numără și creșterea alocațiilor pentru copii cu inflația aferentă anului ce tocmai s-a încheiat.
Statul rămâne cu buzele umflate după ce din depozitul unei unităţi militare au dispărut 34 tone de combustibil. Responsabilii şi-au recunoscut vina, scăpând cu pedepse simbolice, care nu le-au afectat cariera.
În regiunea Donețk, o dronă rusească a aruncat mai multe grenade cu aerosoli K-51 pe unul din sediile polițiștilor de frontieră, dintre care una nu a explodat, scrie armyinform.com.ua
Ucraina are de gând să-şi dezvolte o industrie puternică în domeniul militar şi al apărării, inclusiv o „armată de drone”, iar preluarea de către stat a unor participaţii private în companii strategice face parte din acest demers, a explicat ministrul ucrainean al apărării.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că în acest moment nu ia în calcul o candidatură a sa la funcţia de preşedinte al României.