O femeie care era în comă după ce a fost diagnosticată cu o formă gravă a coronavirusului a născut gemeni, femeia a spus că nașterea e un miracol, a scris The Guardian.
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că mașinile și furgonetele noi alimentate integral cu benzină și motorină nu vor mai putea fi vândute în Marea Britanie începând cu 2030, potrivit BBC și Mediafax.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a depus un buchet de flori la mormântul Soldatului Necunoscut din Abaţia Westminster, fiind pentru prima oară când a purtat mască în public.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că a fost ridicat nivelul de amenințare privind posibilitatea unui atentat terorist la nivelul 4 (sever).
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea lockdown pentru a ţine sub control pandemia de COVID-19, măsură care va rămâne în vigoare 30 de zile.