Mihail Degtiarev, în vârstă de 39 de ani, un deputat din Duma de Stat, a fost numit guvernator interimar de către preşedintele rus Vladimir Putin.
Locuitorii din Habarovsk, în apropiere de frontiera cu China, au ieşit în masă în stradă după arestarea, la 9 iulie, a guvernatorului regional Serghei Furgal, acuzat de crime şi destituit luni.
Acesta a fost plasat în detenţie provizorie la Moscova, fiind cercetat, conform autorităților, pentru crime pe care le-ar fi comis în urmă cu peste 15 ani, pe când era om de afaceri.
Susţinătorii săi văd în acest dosar o încercare de a neutraliza un adversar al Patridului Rusia Unită al lui Putin. Un membru al partidului LPDR, Furgal a fost ales guvernator împotriva candidatului Kremlinului.
Este vorba despre unele dintre cele mai importante manifestaţii împotriva Guvernului Rusiei din ultimii ani, iar Kremlinul a acuzat săptămâna aceasta că ele sunt alimentate de activişti din opoziţie din afara regiunii.
Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzi, la Habarovks, agitând steagul regional şi banderole şi scandând slonaguri ostile preşedintelui Vladimir Putin, iar maşini care treceau claxonau în semn de susţinere.
Manifestanţi s-au adunat în faţa sediului administraţiei regionale, în Piaţa Lenin, urlând ”Libertate!” şi ”Putin, demisia!”.