Armistițiul Israel - Hamas s-a extins şi pentru a șaptea zi, cu câteva minute înainte să expire. Negociatorii egipteni și qatari lucrează pentru a-l extinde în continuare, potrivit Serviciului de Informații de Stat al Egiptului.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat că pauza a ajutat la intrarea mai multor ajutoare în Fâşia Gaza, dar și la asigurarea eliberării ostaticilor.
Armistițiul Israel - Hamas s-a extins şi pentru a șaptea zi
Cel mai înalt diplomat american se află în regiune, la întâlnirea cu liderii israelieni și cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Armata israeliană a anunţat că evaluează o afirmație a Hamas, conform căreia cel mai tânăr ostatic israelian, Kfir Bibas, în vârstă de 10 luni, fratele lui și mama lui sunt morți.
Între timp, Hamas a anunţat că atacatorii din stația de autobuz din Ierusalim, în care au fost ucise trei persoane și rănite șapte, erau membri ai aripii sale militare, Brigăzile Al-Qassam, conform CNN.
Citeşte şi: Două persoane cu cetățenie română, eliberate de Hamas. Câți români se mai află ostatici în Gaza
Atât Israelul, cât și Hamas ar putea avea multe de câștigat din prelungirea armistițiului actual. Dar experții spun că eventuala reluare a campaniei militare a Israelului, în Fâșia Gaza, este inevitabilă.
Pauza în luptele dintre Israel și Hamas - care a dus la eliberarea de ostatici răpiți pe 7 octombrie, în schimbul palestinienilor deținuți în închisorile israeliene - a intrat acum în a șaptea și, posibil, ultima zi.
Cu toate acestea, negociatorii lucrează la o altă prelungire, care ar putea duce la eliberarea mai multor ostatici și la prelungirea pauzei, în campania armatei israeliene în Gaza.
Citeşte şi: Israelul schimbă tactica armistițiului cu Hamas: O zi fără bombardamente în schimbul a 10 ostatici
Pentru Israel, o prelungire a armistiţiului înseamnă întoarcerea a încă zeci de ostatici, ceea ce este deosebit de important pentru premierul Benjamin Netanyahu, care a fost supus unei presiuni intense, din partea publicului israelian, pentru a-i aduce acasă pe ostatici.
Pentru Hamas, acesta oferă un răgaz în lupte, o șansă de a se regrupa și de a beneficia de ajutor, care își face treptat drum, în teritoriul asediat.
În primele cinci zile de armistițiu, Hamas a eliberat 81 de ostatici, în primul rând femei și copii. Aproximativ 240 de ostatici au fost răpiți în timpul atacului Hamas asupra Israelului.
Eliberaţii palestinieni
Israelul a eliberat din închisoare 180 de femei și minori palestinieni, dintre care mulți au fost reținuți și niciodată acuzați.
„Interesul principal (pentru israelieni) este să-i aducă acasă pe acești ostatici”, a declarat Gershon Baskin, un fost negociator de ostatici israelian, care a acționat cândva ca un canal pentru Hamas.
„Toată țara este lipită de televizor, urmărindu-i transportați în mașinile Crucii Roșii și apoi aterizarea în Israel”, a continuat Baskin, explicând că Hamas nu este nevoie să țină ostatici civili.
O povară
„Este o povară pentru logistica lor”, a spus el, adăugând că, probabil, vor doar să păstreze trupele israeliene ca ostatici.
Israelul nu a spus câți dintre soldații săi sunt ținuți de grupul militant, dar Baskin a spus că există puține așteptări ca Hamas să-i elibereze, ca parte a acordului actual.
Cu o prelungire a armistițiului, Hamas ar putea de asemenea să spere că presiunile internaționale se vor acumula asupra Israelului, pentru a evita reluarea războiului, a spus Baskin, remarcând în același timp că societatea israeliană susține în mod covârșitor un conflict care elimină Hamas o dată pentru totdeauna.