Charles Michel: „UE nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia”

DE Elena Andrei | 23.08.2021 - 20:33
Charles Michel: „UE nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia”/Foto: consilium.europa
Charles Michel: „UE nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia”/Foto: consilium.europa

UE nu va recunoaște niciodată anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, a declarat luni președintele Consiliului European, Charles Michel, la evenimentul aniversar al independenței Ucrainei.

SHARE

Vorbind la deschiderea primului summit internațional al Platformei Crimeea și în ajunul celei de-a 30-a aniversări a independenței Ucrainei, Charles Michel a criticat Rusia pentru încălcarea dreptului internațional și a arătat sprijin pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

„Vrem să reiterăm faptul că Ucraina nu va fi niciodată singură și că Crimeea este Ucraina", a spus el la evenimentul găzduit de Guvernul ucrainean în capitala Kiev.

„Sunt aici pentru a reafirma poziția neclintită a UE: nu recunoaștem și nu vom recunoaște anexarea ilegală a Crimeei și Sevastopolului de către Rusia". 

Acesta a subliniat că acțiunile ilegale implică un cost greu și s-a referit la sancțiunile economice pe care blocul le aplică Rusiei din 2014.

Michel a criticat situația drepturilor omului din peninsulă, inclusiv persecuția tătarilor din Crimeea și distrugerea patrimoniului cultural al Crimeii prin integrare forțată.

El a condamnat, de asemenea, continuarea militarizării Crimeii, care „afectează puternic situația de securitate din regiunea Mării Negre”.

În iunie, UE a prelungit sancțiunile economice ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeii și Sevastopolului de Rusia pentru încă un an.

Citește și

Cîţu va face o vizită în Ucraina, pentru a participa la Summit-ul Platformei Internaţionale Crimeea

Exercițiu ruso-belarus fără precedent: 200.000 de militari. Ucraina, pregătită împotriva invaziei

 

Decizia a menținut interzicerea importului de bunuri din Crimeea și Sevastopol, vizând investițiile financiare și turismul din zonă, și a interzis companiilor europene implicate în sectorul telecomunicațiilor, transporturilor și energiei să exporte bunuri și servicii către firme locale.

Blocul aplică alte regimuri de sancțiuni împotriva Rusiei din 2014, inclusiv înghețarea activelor și restricții de călătorie, ca răspuns la încălcarea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în declarațiile sale de deschidere a întâlnirii, a cerut sprijin internațional, eforturi comune pentru a pune capăt „agresiunii asupra teritoriilor ocupate temporar din Crimeea”.

Subliniind faptul că trebuie scrisă o „nouă pagină din istorie”, el a mai anunțat că va fi semnată o declarație comună la summit.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te