Astfel, înalţi funcţionari şi personal din ministere germane au fost invitaţi "să se exprime în termeni pozitivi pe tema gestionării coronavirusului de către chinezi", subliniază Die Welt, care citează un document confidenţial al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.
MAE german a recomandat tuturor serviciilor guvernamentale să trimită o cauză de inadmisibilitate acestor abordări, adaugă ziarul citat. MAE german a refuzat să confirme sau să dezmintă aceste informaţii.
În schimb, serviciul de informaţii interne german a confirmat pentru cotidian că "oficialităţi chineze duc o politică intensă de informare şi propagandă pe tema coronavirusului".
Beijingul încearcă să pună sub semnul îndoielii ideea că noul coronavirus a apărut în China şi să promoveze asistenţa oferită ţărilor occidentale în lupta împotriva pandemiei "pentru a prezenta Republica Populară drept un partener demn de încredere", a declarat Oficiul german pentru Protejarea Constituţiei.
Preşedintele american Donald Trump a vizat în mai multe rânduri China pe fondul pandemiei, făcând referire la "virusul din Wuhan" sau la "virusul chinez", acuzând totodată Beijingul că a minţit cu privire la numărul morţilor sau reproşând Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) o atitudine pro-chineză.