Clopotul inaugurat în 2006, situat în grădina botanică a oraşului, a fost tras într-o scurtă ceremonie organizată luni după-amiaza, iar la cele două moschei unde au avut loc atacurile armate din 2019, Al Noor şi Linwood, s-au desfăşurat rugăciuni în cadru privat.
O festivitate naţională de comemorare a avut loc sâmbătă.
Citește și: Bella Italia, pubela România. De ce permite statul importurile ilegale de gunoi coordonate de mafie
În ziua împlinirii a doi ani de la masacru, preşedintele american Joe Biden a transmis un mesaj în care a asigurat că SUA condamnă, la unison cu Noua Zeelandă, toate formele de terorism, indiferent de ideologie.
Clopotul Păcii a bătut în memoria celor 51 de oameni uciși
"Gândurile şi rugăciunile noastre rămân alături de victime şi familiile lor. Ca societate democratică, respingem orice încercare a unor indivizi sau grupuri de a instiga la intoleranţă şi ură", a spus Biden într-un comunicat.
Citește și: De ce apar dureri de cap și musculare după vaccinarea anti COVID-19
Liderul de la Casa Albă a menţionat că lupta împotriva "extremismului cu motivaţie rasială sau etnică", inclusiv a ideologiei "supremaţiei albe", reprezintă o prioritate pentru preşedinţia sa.
Washingtonul "se angajează să coopereze cu parteneri internaţionali pentru a împiedica terorismului sub toate formele sale", a subliniat Biden în comunicatul său, adăugând că SUA "încurajează companiile de tehnologie să aplice condiţii şi standarde ferme pentru a-i opri pe terorişti să le utilizeze platformele ca mijloc de incitare la violenţă".
51 de oameni au murit în urma atacurilor din 2019
Cei ucişi în atacurile de la 15 martie de la Christchurch au fost omagiaţi într-un eveniment desfăşurat sâmbătă la care portretele lor au fost proiectate pe un ecran în timp ce membri ai familiilor îndoliate le citeau numele.
La evenimentul difuzat live online au luat parte între alţii membri ai comunităţii musulmane locale, ai guvernului, dar şi ai tribului indigen local Ngai Tuahuriri.
Anul trecut, comemorarea la nivel naţional a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.
Autorul masacrului, australianul Brenton Tarrant (30 de ani), adept al supremaţiei albilor, a fost condamnat în august anul trecut la închisoare pe viaţă, pedeapsa maximă în Noua Zeelandă, potrivit Agerpres.