Franţa va înăspri condiţiile de acces pentru călătorii care provin din Regatul Unit, pentru a limita răspândirea variantei Omicron a COVID-19, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al guvernului francez Gabriel Attal, informează AFP.
Validitatea testelor pentru a putea intra în Franţa din Regatul Unit se va reduce de la 48 la 24 de ore, iar motivele de călătorie vor fi "limitate la rezidenţii francezi şi la familiile lor", a precizat Attal la posturile BFMTV şi RMC. Deplasările în scop "turistic sau profesional pentru persoane care nu sunt rezidente în Franţa vor fi limitate", a adăugat el.
Citește și: Boala COVID a scăzut speranța de viață în România cu 1,4 ani. Numărul real al deceselor, mai mare
De asemenea, plasarea în carantină va fi cerută la sosire, într-un loc pe care călătorii "îl vor alege, timp de şapte zile, cu un control din partea forţelor de securitate", dar care ar putea fi "ridicată după 48 de ore" dacă un test realizat la sosirea în Franţa va fi negativ. "Persoanele vor trebuie să se înregistreze pe o aplicaţie, ce va genera un ordin de izolare emis de prefect", a precizat Attal.
Obiectivul acestui "control şi mai drastic decât cel care există în prezent" pentru călătorii din Regatul Unit este de "a încetini la maximum sosirea de cazuri (de contaminare) cu varianta Omicron pe teritoriul francez, timpul necesar ca oamenii să se vaccineze cu doze de rapel", a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului.
Citește și: Rafila: Formularul digital pentru pasageri trebuie completat cu 24 de ore înaintea intrării în țară
"Aceasta permite o plasă de siguranţă mai mare, pentru a încetini la maximum" răspândirea Omicron, într-un moment în care "varianta devine majoritară în Regatul Unit, dacă nu este deja", a insistat Attal.
În Franţa au fost detectate 240 de cazuri cu această variantă, însă "există probabil mai multe", a mai spus el, potrivit Agerpres.