Epicentrul acestui cutremur, declanşat la orele 21.07 GMT, a fost localizat la 14 kilometri nord-est de oraşul Ljubinje (4.000 de locuitori), potrivit USGS.
De asemenea, se află la 16 kilometri est de oraşul Stolac (14.000 de locuitori) şi la 42 kilometri sud-est de Mostar (105.000 de locuitori), potrivit Centrului euro-mediteranean de seismologie (EMSC).
Nu au fost raportate deocamdată pagube majore. Seismul, care a durat peste douăzeci de secunde, a fost resimţit până la Belgrad, Zagreb şi Skopje, la peste 400 de kilometri de epicentru, potrivit corespondenţilor AFP, citați de Agerpres.
Anteriorul cutremur major, cu magnitudinea 6,4, a avut loc la 29 decembrie 2020 în regiunea Petrinja, lângă Zagreb, făcând şapte morţi şi distrugând sute de clădiri şi case. În martie 2020, capitala Croaţiei a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea 5,3 care a provocat pagube mari.
Citește și: Românii invadează Grecia și Turcia de Paște. Cozi în vămi de 2-3 ore, respectiv, 6-8 ore
În noiembrie 2019, peste 50 de persoane au fost ucise în Albania într-un seism cu magnitudinea 6,4, care a lăsat, de asemenea, mii de oameni fără adăpost.