Dmitri Medvedev și-a ieșit din minți. Îi cere premierului Japoniei să-și facă „seppuku”

DE Daniel Toșa | 16.01.2023 - 12:59
Dmitri Medvedev și-a ieșit din minți. Îi cere premierului Japoniei să-și facă „seppuku” - FOTO: Profimedia
Dmitri Medvedev și-a ieșit din minți. Îi cere premierului Japoniei să-și facă „seppuku” - FOTO: Profimedia

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev l-a acuzat sâmbătă pe premierul japonez Fumio Kishida de obediență rușinoasă față de Statele Unite și i-a sugerat acestuia să-și facă seppuku.

SHARE

Aceasta a fost cea mai recentă declarație dintr-un lung șir de declarații șocante și provocatoare din partea lui Medvedev, care a era văzut cândva ca un reformator cu înclinații occidentale.

Medvedev este un aliat de bază al președintelui Vladimir Putin, ocupând funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și al unui organism care supraveghează industria de apărare.

El a reacționat la întâlnirea de vineri, de la Washington, dintre Kishida și președintele american Joe Biden, în urma căreia cei doi lideri au emis o declarație comună în care se spune că: „Afirmăm fără echivoc că orice utilizare a unei arme nucleare de către Rusia în Ucraina ar fi un act de ostilitate împotriva umanității și nejustificabil în niciun fel”.

Citește și: „Răzbunătorii”, piloții mercenari care ar putea lupta pentru Ucraina pe avioane F-16

Medvedev a afirmat că declarația arată „paranoia” față de Rusia și „trădează memoria sutelor de mii de japonezi care au murit în exploziile de la Hiroshima și Nagasaki” – o referire la bombele atomice pe care Statele Unite le-au aruncat asupra Japoniei pentru a forța capitularea acesteia la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit Reuters.

Medvedev a declarat că, în loc să ceară Statelor Unite să se pocăiască pentru acest lucru, Kishida arată că este „doar un însoțitor de serviciu pentru americani”.

Citește și: VIDEO Ucrainenii distrug o întreagă unitate rusă Wagner cu o singură lovitură HIMARS în Soledar

El a declarat că o astfel de rușine poate fi spălată doar prin comiterea seppuku – o formă de sinucidere prin spintecare, cunoscută și sub numele de hara-kiri. Kishida ar trebui să-și facă seppuku în timpul ședinței de guvern după întoarcerea de la Washington, a adăugat Medvedev.

De la invazia Rusiei în Ucraina, Medvedev a amenințat în repetate rânduri că amestecul Occidentului în criză ar putea duce la un război nuclear și s-a referit la ucraineni drept „gândaci”, într-un limbaj despre care Kievul spune că este în mod deschis genocidar.

Putin a declarat anul trecut că riscul unui război nuclear este în creștere, dar a insistat că Rusia nu a „înnebunit” și că își vede propriul arsenal nuclear ca pe un factor de descurajare pur defensiv.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te