Ţările de Jos vor solicita Uniunii Europene să suspende acordurile sale cu Georgia în legătură cu liberalizarea vizelor, a anunţat joi, 5 decembrie, ministrul olandez de externe, după ce peste 300 de persoane au fost arestate în demonstraţiile pro-UE din ţara din Caucazul de Sud al cărei guvern este acuzat de derive autoritare şi proruse, relatează News.ro, citând Reuters.
Citește și: Avertisment dur din partea SUA! Ce se întâmplă cu parteneriatul strategic dacă va fi ales Georgescu?
Efectul pro-Rusia în Georgia: Olanda cere UE să reintroducă vizele pentru georgieni
Manifestanţii din Georgia au protestat în ultima săptămână după decizia guvernului de a întrerupe negocierile de aderare la UE.
Ministrul olandez de externe, Caspar Veldkamp, a declarat că va face o solicitare oficială către UE „pentru a clarifica guvernului georgian că drumul pe care îl urmează are un preţ”.
În prezent, cetăţenii georgieni pot călători în UE pentru vizite scurte fără a avea nevoie de viză.
Citește și: Ce a spus MAE aliaţilor NATO, despre interferenţa Rusiei în alegerile din România
Veldkamp a făcut declaraţia înainte de începerea unei reuniuni de două zile a miniştrilor de externe ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) care are loc în Malta.
El a declarat că va solicita, de asemenea, OSCE să monitorizeze guvernul georgian şi acţiunile acestuia.
Presa din Georgia a citat Ministerul de Interne care a anunţat că mai mult de 300 de persoane au fost reţinute de la începutul protestelor faţă de decizia guvernului de a întrerupe negocierile de aderare la UE.
Prim-ministrul georgian Irakli Kobahidze, care conduce partidul pro-rus Visul Georgian, a acuzat partidele de opoziţie de aţâţarea disensiunilor.