Fiica disidentului Aleksei Navalnîi, Daria Navalnaia, a primit premiul Saharov în locul tatăului său

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.12.2021 - 16:23
Fiica disidentului Aleksei Navalnîi, Daria Navalnaia, a primit premiul Saharov în locul tatăului său. / Foto: EPP Group in the European Parliament, Facebook
Fiica disidentului Aleksei Navalnîi, Daria Navalnaia, a primit premiul Saharov în locul tatăului său. / Foto: EPP Group in the European Parliament, Facebook

Fiica lui Aleksei Navalnîi, Daria Navalnaia, a primit premiul Saharov al Parlamentului European în numele tatălui său în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Strasbourg, informează un comunicat al legislativului comunitar.

SHARE

Închis în prezent într-o colonie de muncă forţată din Rusia, Aleksei Navalnîi a fost liderul opoziţiei din ţara sa pentru mai bine de un deceniu, făcându-se cunoscut prin lupta sa împotriva corupţiei şi împotriva încălcărilor drepturilor omului de către Kremlin.

Citește și: Ski pass-ul pe Valea Prahovei a ajuns 45 €/zi. La Bansko e 40 €/zi. Cât costă în Austria și Italia

Aleksei Navalnîi, lăudat de președintele PE

În deschiderea ceremoniei din plenul PE, preşedintele acestui for, David Sassoli, a lăudat curajul lui Navalnîi.

"A fost ameninţat, torturat, otrăvit, arestat, întemniţat, dar tot nu au reuşit să-l oprească să vorbească... Aşa cum el însuşi spunea odată, acolo unde drepturile omului sunt nesocotite, înfloreşte corupţia. Cred că are dreptate. Lupta împotriva corupţiei este şi o luptă pentru respectarea drepturilor universale ale omului. Este în mod cert o luptă pentru demnitatea umană, pentru bună guvernare şi pentru stat de drept", a spus Sassoli, cerând eliberarea sa imediată şi necondiţionată.

După ce a primit premiul în numele tatălui său, Daria Navalnaia i-a criticat pe cei dispuşi la compromisuri cu dictatorii în interesul pragmatismului, insistând că Europa trebuie să rămână fidelă idealurilor sale.

"Când i-am scris tatălui meu şi l-am întrebat: ce anume vrei să spun în discurs din punctul tău de vedere, el mi-a zis: spune că nimeni nu trebuie să pună semnul egal între Rusia şi regimul lui Putin. Rusia este parte din Europa şi noi luptăm să devenim o parte a ei. Dar ne dorim ca şi Europa să lupte să rămână fidelă ei înseşi, ideilor minunate care se află la temelia sa. Ne luptăm pentru o Europă a ideilor, pentru celebrarea drepturilor omului, a democraţiei şi a integrităţii", a spus ea în plenul PE.

Citește și: Artista Billie Eilish s-a uitat la filme „XXX” de la 11 ani: „Sunt o rușine. Mi-au distrus creierul”

Au fost prezenţi la ceremonia de la Strasbourg şi Leonid Volkov, unul dintre consilierii politici ai lui Navalnîi şi şeful său de campanie în timpul alegerilor prezidenţiale din 2018, precum şi Kira Iarmîş, ataşatul de presă al acestuia.

Femeile afgane care luptă pentru drepturile femeilor în ţara lor şi politiciana boliviană Jeanine Anez au fost ceilalţi finalişti ai premiului Saharov al Parlamentului în 2021.

Decizia privind decernarea premiului Saharov pe 2021 lui Aleksei Navalnîi a fost luată pe 20 octombrie de conferinţa preşedinţilor, din care fac parte preşedintele PE şi liderii grupurilor politice.

Navalnîi a ajuns în atenţia internaţională urmare a organizării demonstraţiilor împotriva preşedintelui Putin şi a guvernului său, a candidaturii sale în alegeri şi a promovării reformelor anti-corupţie.

Premiul Saharov pentru libertate de gândire se acordă în fiecare an de către PE, el fiind înfiinţat în 1988 pentru a onora persoane şi organizaţii care luptă pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Premiul îşi ia numele de la fizicianul şi politicianul disident sovietic Andrei Saharov, şi constă într-un certificat şi un premiu în valoare de 50.000 de euro. În 2020, Parlamentul European a acordat premiul opoziţiei democratice din Belarus. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te