Jihadiştii, aflaţi în şase vehicule, au atacat satul Takulashi, la 18 km de Chibok, au tras asupra locuitorilor şi au ars case.
"Teroriştii au ucis 12 persoane, inclusiv doi dintre membrii noştri care au ripostat", a declarat Abwaku Kabu, liderul unei miliţii locale de autoapărare susţinute de guvern.
Membrii miliţiei, care au intervenit să apere satul la bordul a două camioane, erau mai puţini ca număr decât atacatorii care le-au luat unul dintre camioane, a precizat el.
De asemenea, jihadiştii au răpit şapte persoane, ''trei femei şi cei patru copii ai lor'' şi au incendiat 70 de case după ce au furat alimente, a declarat, la rândul său, un lider comunitar din Chibok, Ayuba Alamson, care a confirmat bilanţul de 12 morţi.
Oraşul Chibok a fost teatrul în 2014 a răpirii spectaculoase de către Boko Haram a 276 de elevi, ceea ce a provocat reacţii la nivel internaţional. 57 dintre ei au putut scăpa la scurt timp după răpire, 107 au fost ulterior salvaţi sau eliberaţi după negocieri, dar 112 sunt încă în captivitate.