Potrivit unui raport publicat de The New York Times, trupele nord-coreene au fost lăsate neprotejate pe linia frontului și aruncate în atacuri fără suport logistic și militar adecvat.
Kim Jong-Un, șocat de pierderile trupelor sale în Rusia. Nord-coreenii, folosiți drept carne de tun
În ultimele două săptămâni, forțele ucrainene nu au mai întâlnit soldați nord-coreeni pe frontul din Kursk, semn că trupele RPDC au fost retrase în urma unui eșec militar grav.
„Soldații ucraineni care s-au confruntat cu unități nord-coreene îi descriu drept luptători feroce, dar lipsiți de coordonare și sprijin din partea armatei ruse”, se arată în analiza NYT.
Trupele nord-coreene au fost expuse unui foc intens, fiind lăsate fără echipamente adecvate de protecție și fără o strategie coerentă de luptă. În loc să fie integrate în operațiunile rusești, acestea au fost trimise în atacuri frontale, cu pierderi uriașe.
Citește și: Soldații din Coreea de Nord care supraviețuiesc războiului din Ucraina, deportați. De ce se teme Kim
Kim Jong-Un, șocat de „tratamentul” aplicat trupelor de elită RPDC
Potrivit serviciilor de informații americane, Kim Jong-Un a fost cel care a inițiat trimiterea trupelor sale în Rusia, sperând că astfel își va întări relațiile cu Vladimir Putin. Însă, odată ajunși pe câmpul de luptă, rușii i-au folosit pe nord-coreeni drept „carne de tun”, trimițându-i în zone minate și sub foc intens, fără un sprijin real.
„Soldați din cele mai bine antrenate unități ale forțelor speciale RPDC au fost trimiși în Rusia. Cu toate acestea, rușii i-au folosit în atacuri sinucigașe, fără să le ofere protecție sau strategii eficiente”, scrie The New York Times.
Citește și: Soldații din Coreea de Nord, în „mașina de tocat carne” a Ucrainei. Au greșit pregătirea de război
Surse din serviciile secrete susțin că Kim Jong-Un a fost șocat de pierderile suferite, ceea ce l-a determinat să ordone retragerea trupelor pentru reevaluare și reantrenare.
Moscova, nemulțumită de eșecul trupelor nord-coreene
Kremlinul a sperat că trupele RPDC vor juca un rol important în eforturile de a recâștiga teritoriul pierdut și de a împinge forțele ucrainene înapoi peste graniță. Însă, retragerea nord-coreenilor reprezintă un nou eșec militar pentru Rusia, afectând credibilitatea lui Vladimir Putin pe plan internațional.
„Cu cât Ucraina menține mai mult teritoriul cucerit în Rusia, cu atât imaginea lui Putin este mai afectată. Speranțele Kremlinului că nord-coreenii vor schimba cursul războiului nu s-au materializat”, scrie NYT.
Ce urmează? Nord-coreenii s-ar putea întoarce pe front
Experții militari cred că retragerea trupelor RPDC este temporară și că Kim Jong-Un va trimite din nou soldați în Rusia, după ce aceștia vor fi reantrenați și echipați mai bine.
„Cel mai probabil, nord-coreenii vor reveni pe câmpul de luptă după o perioadă de refacere. Kremlinul nu își permite să piardă sprijinul lui Kim Jong-Un și va căuta să îmbunătățească condițiile pentru trupele RPDC”, susțin analiștii militari.