Kremlinul, sigur că sancţiunile împotriva Moscovei în cazul Navalnîi „nu îşi vor atinge obiectivele”

DE Miruna Moldoveanu | 02.03.2021 - 15:55
Cazul Navalnîi: sancţiunile împotriva Moscovei „nu îşi vor atinge obiectivele”, susţine Kremlinul/FOTO: kremlin.ru
Cazul Navalnîi: sancţiunile împotriva Moscovei „nu îşi vor atinge obiectivele”, susţine Kremlinul/FOTO: kremlin.ru

Kremlinul a protestat marţi împotriva unor posibile noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Moscovei, în cazul Navalnîi, după otrăvirea şi plasarea în detenţie a opozantului rus, scriu AFP şi Reuters.

SHARE

„Cei care continuă să mizeze pe aceste restricţii ar trebui probabil să se gândească: îşi ating ei obiectivele cu această politică?", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Răspunsul nostru va fi unul evident: o astfel de politică nu îşi atinge obiectivele", a continuat Peskov în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Această reacţie intervine în condiţiile în care experţi ai ONU au denunţat luni responsabilitatea Rusiei în otrăvirea, anul trecut, a lui Aleksei Navalnîi şi au cerut o anchetă internaţională.

La rândul său, Uniunea Europeană (UE) a oficializat sancţiuni împotriva a patru înalţi funcţionari ruşi implicaţi în proceduri judiciare angajate împotriva lui Navalnîi şi în represalii împotriva susţinătorilor săi.

Potrivit postului CNN, care citează două surse apropiate preşedinţiei americane, SUA se pregătesc de asemenea să impună sancţiuni Rusiei din aceleaşi motive.

 

Cazul Navalnîi: Moscova ar urma să fie sancționată de Occident

 

Opozantul rus de 44 de ani este vizat de mai multe proceduri judiciare de la revenirea lui în Rusia, în ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania în urma otrăvirii sale, de care s-ar face vinovaţi, în opinia lui Navalnîi şi a susţinătorilor săi, preşedintele rus Vladimir Putin şi serviciile secrete ruse.

Aleksei Navalnîi a ajuns duminică într-o colonie penitenciară dintr-o regiune situată la circa 200 de kilometri la est de Moscova, pentru a ispăşi aici o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă pe care el şi susţinătorii săi o denunţă drept politică.

Arestarea lui Navalnîi, pe 17 ianuarie, a provocat în Rusia ample manifestaţii, la care autorităţile au răspuns cu peste 11.000 de arestări, urmate în general de amenzi şi pedepse cu închisoarea, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te