Mâna misterioasă care a „apărut” pe zidurile Ierusalimului. E veche de un mileniu

DE Alin Crișan | Actualizat: 13.06.2024 - 19:31
Mâna misterioasă care a „apărut” pe zidurile Ierusalimului. E veche de un mileniu - Foto: Daily mail
Mâna misterioasă care a „apărut” pe zidurile Ierusalimului. E veche de un mileniu - Foto: Daily mail

Mâna misterioasă care a „apărut” pe zidurile Ierusalimului. Amprenta, spun arheologii, ar fi veche de 1.000 de ani.

SHARE

Arheologii au observat amprenta în timpul săpăturilor pentru un proiect de infrastructură care viza extinderea unui drum de lângă Poarta lui Irod.

Mâna misterioasă care a „apărut” pe zidurile Ierusalimului. E veche de un mileniu

Proiectul de infrastructură de lângă zidul orașului a scos la iveală un șanț adânc săpat în stâncă, despre care se crede că datează din secolul al X-lea sau mai devreme. Iar în peretele șanțului se află o amprentă de mână bine conservată în piatră.

În timp ce funcția șanțului este clară, aceea de a împiedica cruciații să invadeze Orașul Sfânt, mâna sculptată rămâne un mister.

„Simbolizează ceva? Indică un anumit element din apropiere? Sau este doar o farsă? Doar timpul ne poate spune”, au declarat cercetătorii.

Citește și: Misterul locului din România în care mulți au intrat, dar nu s-au mai întors. Ce se întâmplă aici?

Potrivit Autorității Israeliene pentru Antichități (IAA), cruciații din 1099 au avut nevoie de cinci săptămâni pentru a o traversa și a sparge zidurile și apărarea orașului. În timp ce funcția șanțului era clară, sensul mâinii era evaziv.

„Este un mister, am încercat să-l rezolvăm”, a declarat directorul de excavare al IAA, Zubair Adawi, într-un comunicat. Arheologii IAA nu sunt siguri cine a sculptat mâna în stâncă sau care este semnificația acesteia. 

Zidurile și porțile impresionante ale Orașului Vechi vizibile astăzi au fost construite în secolul al XVI-lea de sultanul otoman turc Suleiman I Magnificul.

Semne pentru tunelurile secrete? 

Dr. Amit Re'em, directorul regiunii Ierusalim al IAA, a declarat: „Zidurile de fortificație anterioare care înconjurau orașul antic al Ierusalimului erau mult mai puternice”.

Pentru ca cruciații să atace orașul, soldații erau nevoiți să treacă șanțul și să escaladeze două ziduri groase din apropiere, de pe vârfurile cărora oponenții îi atacau cu sulf și foc, potrivit dailymail.com.

„În fortificații existau tuneluri secrete, unele dintre ele descoperite de arheologii IAA în săpăturile anterioare, prin care apărătorii orașului puteau ieși în șanț și ataca inamicul prin surprindere, iar apoi să dispară înapoi în oraș.” 

Citește și: Misterul ceasului solar din cea mai veche biserică din România. Aici se întâmplă un fenomen unic

Cruciadele au fost unele dintre cele mai sângeroase bătălii ale Evului Mediu, fiind o serie de războaie religioase purtate între 1095 și 1291, în care invadatorii creștini au luptat pentru a revendica Orientul Apropiat.

Cruciații aveau două scopuri: eliberarea creștinilor răsăriteni de sub autoritatea islamică și revendicarea Sfântului Mormânt de la musulmani. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te