Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,98 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

Ministrul rus al Transporturilor se plânge că Rusia are probleme logistice din cauza sancțiunilor

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 22.05.2022 - 09:55
Ministrul rus al Transporturilor se plânge că Rusia are probleme logistice din cauza sancțiunilor. / Foto: news.ro
Ministrul rus al Transporturilor se plânge că Rusia are probleme logistice din cauza sancțiunilor. / Foto: news.ro

Ministrul rus al Transporturilor, Vitali Saveliev, a declarat că sancţiunile occidentale au forţat Rusia "să caute noi coridoare logistice".

SHARE

Rusia se va baza acum mai mult pe coridorul nord-sud (prin Marea Caspică) pentru a transporta marfa, a spus Saveliev, relatează news.ro, citând The Kiev Independent.

După începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, Rusia a fost sancţionată în mai multe rânduri de comunitatea internaţională.

Citește și: Vladimir Putin vrea să-l scape pe prietenul său Viktor Medvedciuk din mâinile ucrainenilor

Rusia, forțată să găsească noi modalităţi de a exporta petrol prin sistemul de încărcări de la navă la navă

Sosirile de păcură din Rusia în largul Greciei au crescut la niveluri record în aprilie, în timp ce sancţiunile impuse Moscovei îi determină pe comercianţi să găsească noi modalităţi de a exporta petrol rusesc prin sistemul de încărcări de la navă la navă, potrivit unor surse şi datelor firmei Refinitiv, transmite Reuters.

Comerţul cu ţiţei şi produse petroliere ruseşti rămâne legal pentru moment, deoarece Uniunea Europeană nu a convenit încă pe deplin asupra unui embargo propus, dar sancţiunile bancare şi alte sancţiuni financiare asupra Rusiei după invadarea Ucrainei, de pe 24 februarie, au făcut ca acest lucru să fie din ce în ce mai dificil.

În aprilie, transporturile de păcură rusească cu  destinaţia Grecia au atins aproape 0,9 milioane de tone, un nivel aproximativ dublu faţă de martie, şi ar putea atinge noi recorduri în mai, potrivit datelor Refinitiv.

Citește și: Vladimir Putin nu a declarat război Ucrainei, dar agresiunea continuă și intră într-o fază decisivă

Cea mai mare parte a acestora a fost expediată din porturile ruseşti în portul Kalamata din Grecia, arată datele.

Ministerul grec al Energiei a refuzat să comenteze despre ceea ce a spus că este afacerea companiilor private.

Comercianţii au spus că păcura - un produs secundar al rafinării ţiţeiului în produse mai uşoare şi mai curate, cum ar fi carburanţii auto - este depozitată şi amestecată în larg, la bordul cisternelor, şi este încărcată prin transfer de la navă la navă pentru reexport.

Deşi nu este neobişnuit ca păcura să fie încărcată în largul Greciei pentru exporturi către alte destinaţii, nivelul de activitate a fost foarte ridicat în comparaţie cu nivelurile normale ale lunii aprilie, a spus o sursă din industrie.

Nava petrolieră Evridiki, care are capacitatea de a încărca 130.000 de tone, a încărcat o încărcătură rusească de păcură la mijlocul lunii aprilie, în largul Kalamata, au declarat două surse de transport maritim.

Nava s-a îndreptat apoi către centrul petrolier Fjairah din Emiratele Arabe Unite, arată datele Refinitiv.

Rusia a crescut exporturile de combustibil către Fjairah, sosiri urmând să urce la aproximativ 2,5 milioane de barili, conform datelor companiei de analiză a petrolului Vortexa.

Un alt petrolier, Okeanos, cu aceeaşi capacitate, a încărcat păcură în largul Kalamata la începutul acestei luni şi se îndreaptă în prezent spre India, arată datele.

Kriti King, care a încărcat 130.000 de tone de păcură în largul Kalamata, la începutul lunii mai, se îndreaptă în prezent spre China, potrivit datelor Refinitiv.

Surse de transport maritim au declarat pentru Reuters că vânzătorii de petrol ruşi au restabilit operaţiunile de încărcare de la navă la navă în Rotterdam şi lângă Ceuta, din Spania, după ce sancţiunile UE şi protestele activiştilor au împiedicat astfel de operaţiuni în Danemarca.

Moscova numeşte invadarea Ucrainei o ”operaţiune militară specială”, pentru a scăpa ţara de fascişti, o afirmaţie despre care Kievul şi aliaţii săi spun că este un pretext fără temei pentru un război neprovocat. Păcura este folosită drept combustibil pentru transport maritim, în generarea de energie sau ca materie primă pentru unele unităţi de rafinare care îl transformă în alţi combustibili.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te