"Venim ca prieteni în Taiwan, venim în pace în regiune", a declarat Pelosi în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele parlamentului taiwanez, Tsai Chi-chang.
Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a sosit la Taipei la bordul unui avion militar american. Vizita sa, care nu fusese anunţată oficial, dar care a făcut obiectul unor speculaţii intense de câteva zile, a determinat imediat reacţii din partea Beijingului.
Citește și: VIDEO China anunță exerciții militare cu muniție reală privind Taiwanul începând de marți noapte
La sosirea înaltului oficial american la Taipei, ministerul chinez de externe a denunţat "o încălcare gravă" a angajamentelor americane faţă de China, care "subminează grav pacea şi stabilitatea regionale", potrivit Agerpres.
Citește și: VIDEO Avioane chinezești SU-35 surprinse în imagini în timp ce se apropiau de Taiwan
Potrivit Reuters, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA urmează să se întâlnească cu preşedinta Taiwanului, precum şi cu activişti pentru drepturile omului.
Armata Populară de Eliberare a Chinei a anunțat exerciții cu „ținte militare” în jurul Taiwanului, ce pot începe în timpul vizitei președintei Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, care a criticat Beijingul de la Taipei.
Beijingul a anunțat șase zone de excludere ce înconjoară Taiwanul pentru a facilita exerciții militare cu focuri reale de joi până duminică, unele dintre aceste zone „intrând în apele teritoriale ale insulei”.