VIDEO Ocolul lumii într-un an. O familie de 5 persoane, în jurul globului, într-un avion minuscul

DE Alexandru Pop | Actualizat: 31.01.2023 - 11:21

Să petreci peste un an zburând în jurul lumii, cu familia ta, într-un avion mic, cu un singur motor, este ceva ce majoritatea oamenilor și-ar putea imagina. Aceasta este realitatea familiei Porters, din Canada. în prezent la jumătatea voiajului de 14 luni.

SHARE

Ian Porter, un pilot privat de patru decenii, soția sa, Michelle, fiicele Samantha, de 21 de ani, și Sydney, de 18, şi ele piloți calificați, dar și fiul Christopher, de 15 ani, au pornit din Vancouver, pe 15 iunie 2022, și de atunci au călătorit în fiecare zi.

Familia, care adoptă o abordare lentă a călătoriei, a vizitat deja cam 20 de țări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Brazilia, Bolivia, Paraguay, Argentina, Panama, Costa Rica și Honduras, și a zburat peste 25.000 de mile nautice.

Citeşte şi: FOTO Familia regală a făcut o călătorie simbolică cu trenul cu ocazia Centenarului Încoronării

Potrivit lui Ian, să zbori cu un avion monomotor în jurul lumii este un vis „undeva în mintea tuturor piloților”. El a început să analizeze perspectiva mai serios cu câțiva ani în urmă, după ce a făcut câțiva ani voiaje de strângere de fonduri, pe distanțe lungi.

Cu câțiva ani în urmă, dezvoltatorul imobiliar, care și-a dorit mereu să petreacă mai mult timp călătorind cu familia sa, a văzut „o fereastră de oportunitate”, Samantha plănuia să-și ia un an liber de la universitate și Sydney voia să termine liceul.

Între timp, Christopher tocmai a folosit un set de școlarizare la distanță, în timpul pandemiei, așa că știa că aceasta era o opțiune viabilă, în timp ce soția lui, Michelle, fusese casnică cu normă întreagă, câțiva ani.

Citeşte şi: OMS recomandă ridicarea interdicţiilor de călătorie

Convins că a fost o chestiune de "acum sau niciodată", Ian a convins restul familiei să facă pasul,

Odată ce toată lumea a fost la bord cu ideea, el a rămas cu sarcina dificilă de a găsi un avion monomotor, pentru expediție.

Ian spune că a vrut să zboare conform regulilor de zbor vizual - un set de reglementări conform cărora un pilot operează o aeronavă în condiții meteorologice suficient de clare, pentru a vedea spre ce direcţie merge și astfel nu trebuie să solicite aprobare pentru planurile de zbor.

Acest lucru a fost luat în considerare în alegerea avionului, deoarece majoritatea aeronavelor utilizate pentru călătorii în jurul lumii sunt mai mari și necesită rute planificate în avans, aprobate de controlorii de trafic aerian.

„Găsirea unui avion care să ia cinci persoane, echipament de supraviețuire și o cantitate rezonabilă de bagaje nu a fost neapărat cel mai ușor lucru”, admite el.

În cele din urmă, a dat peste un Gippsaero GA8 AirVan, o aeronavă modernă fabricată în Australia, disponibilă spre vânzare, la mică distanță de casa lor, din Vancouver.

„Cred că a fost un semn”, spune el: „Uite avionul – fie mergi mai departe, fie taci”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te