O anchetă a Comandamentului Central SUA a constatat că un lucrător medical şi nouă membri ai familiei sale, inclusiv şapte copii, au murit în atacul din 29 august. Cel mai mic copil, Sumaya, avea doar doi ani.
Lovitura a avut loc la câteva zile după atacul terorist de la aeroportul din Kabul, pe fondul unui efort frenetic de evacuare după revenirea bruscă a talibanilor la putere, informează news.ro.
Citește și: City Insurance nu mai are autorizație, ASF cere falimentul. Ce se întâmplă cu pagubele asiguraților
Serviciile de informaţii americane au urmărit maşina lucrătorului timp de opt ore, crezând că este legată de militanţii IS-K, a declarat generalul comandamentului central al SUA Kenneth McKenzie.
Ancheta a constatat că maşina bărbatului fusese văzută la un complex asociat cu IS-K, iar mişcările sale erau aliniate cu alte informaţii despre planurile grupului terorist de atac asupra aeroportului din Kabul.
La un moment dat, o dronă de supraveghere a văzut bărbaţi încărcând ceea ce părea a fi exploziv în portbagajul maşinii, dar acestea s-au dovedit a fi containere cu apă.
Generalul McKenzie a descris lovitura drept o "greşeală tragică" şi a adăugat că talibanii nu au fost implicaţi în serviciile de informaţii care au condus la aceasta.
Lovitura s-a produs în timp ce lucrătorul medical - numit Zamairi Ahmadi - a intrat pe aleea casei sale, la 3 km de aeroport.
Explozia a declanşat o explozie secundară, despre care oficialii americani au spus iniţial că sunt dovada faptului că maşina purta într-adevăr explozivi. Cu toate acestea, investigaţia a constatat că cel mai probabil a fost cauzată de un rezervor de propan.
Unul dintre cei ucişi, Ahmad Naser, fusese traducător al forţelor SUA. Alte victime lucraseră anterior pentru organizaţii internaţionale şi deţinuseră vize care să le permită intrarea în SUA.
Rudele victimelor au declarat pentru BBC că au solicitat să fie evacuate şi că aşteptau un telefon care le spunea să meargă la aeroport.
Într-o declaraţie, secretarul apărării Lloyd Austin a afirmat: "Ştim acum că nu a existat nicio legătură între Ahmadi şi Isis-Khorasan, că activităţile sale din acea zi au fost complet inofensive şi nu au deloc legătură cu iminenta ameninţare cu care credeam că ne-am confruntat. Ne cerem scuze şi vom încerca să învăţăm din această oribilă greşeală”.