Trump a declarat anterior că ar putea pune capăt conflictului „în 24 de ore”, dar nu a oferit detalii despre metodele pe care le-ar aplica.
Planul lui Trump pentru pace în Europa. Ucraina dezmenbrată. Putin, sugrumat în „menghina” economică
Potrivit unor surse apropiate de echipa lui, planul ar include presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii și a renunța la aspirațiile de aderare la NATO.
În septembrie, J.D. Vance, candidatul republican la vicepreședinție, a schițat ideea unei zone demilitarizate cu regiuni autonome pe ambele părți și a sugerat că Ucraina ar putea fi menținută în afara NATO, relatează FT.
Un consilier al lui Trump a declarat că planul s-ar putea baza pe acordurile de la Minsk din 2014 și 2015, care prevedeau crearea unor zone autonome în regiunile ocupate de Rusia din Donețk și Luhansk.
Totuși, consilierul a subliniat că ar fi necesare mecanisme clare pentru aplicare și sancțiuni pentru încălcări, cu implicarea trupelor europene, dar fără sprijinul NATO sau al forțelor ONU, potrvit Kiev Independent.
Citește și: Trump dă vina pe Zelenski pentru că Putin vrea refacerea URSS: „Nu înseamnă că nu vreau să îl ajut”
„America va insista să nu aibă soldați în acest mecanism de aplicare și să nu contribuie financiar”, a precizat acesta.
Aliații lui Trump susțin că situația actuală este una de „pierdere” pentru Ucraina și că o soluție prin negociere ar fi „justificată moral”.
Trump crede că abordarea președintelui Biden ar trebui să includă discuții directe cu Vladimir Putin, similar cu politica de dialog cu liderii sovietici din timpul Războiului Rece.
Citește și: Donald Trump va lăsa Estul Europei la “mâna Rusiei”. Colby: Înarmați-vă cât mai repede posibil
În acest sens, Fred Fleitz, fost analist CIA și consilier în timpul administrației Trump, a sugerat că o renunțare temporară la perspectiva aderării Ucrainei la NATO ar putea forța Rusia la masa negocierilor, fără ca Ucraina să cedeze teritoriile ocupate.
Planul de sugrumare a Rusiei
Cu toate acestea, ideea nu este susținută unanim în Partidul Republican. Mike Waltz, expert republican în securitate națională, a propus o altă abordare: o presiune economică asupra Rusiei prin inundarea pieței mondiale cu petrol și gaze americane, ceea ce ar putea reduce prețurile și afecta economia rusă.
Ric Grenell, fost ambasador la Berlin și emisar al administrației Trump, a susținut că Trump are capacitatea de a media conflicte complexe, amintind de acordurile Abraham, un succes diplomatic al fostului președinte în normalizarea relațiilor dintre Israel și mai multe state arabe.
„El (Trump) a arătat că știe cum să aducă ambele părți la masă... rușii și ucrainenii vor fi următorii”, a declarat Grenell.
Reamintim că lunile trecut, Trump declara public că „pacea în 24 de ore” presupune ca Vladimir Putin să rămână cu peninsula Crimeea, anexată ilegal în 2014 plus cele 4 terirorii anexate de dictatorul rus în toamna lui 2022, în urma unui flas referendum unde oamenii din Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie au fost forțați cu arma la tâmplă să semneze anexarea la Rusia.
În aceste teroririi încă se duc lupte grele și astăzi, ele nu au fost ocupate niciodată în integritatea lor. În contraofensiva de vară, forțele ucrainene au reușit să împingă înapoi o parte dintre liniile militare rusești.
De asemenea, Trump a declarat că este dispus să scoată Statele Unite din NATO