Ministerul Muncii a publicat în transparență decizională noua formă a OUG -ului privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit proiectului de OUG (care poate fi văzut aici), toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzute în grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi o pătrime
"Da, acordăm începând cu 1 august o pătrime din diferența salarială care vor fi încasate în luna septembrie", a confirmat ministrul Muncii, Marius Budăi
Sursa de finanțare este bugetul de stat, a precizat ministrul Muncii, cu încadrare în actualele prevederi legale.
Citește și: VIDEO Psiholog israelian: probabil 25% dintre ucraineni vor suferi efecte posttraumatice după război
"Au mai fost posturi vacante care nu au fost ocupate, deci sunt surse de finanțare pentru a face aceste majorări. Suntem într-o perioadă în care timp de doi ani de zile nu s-a întâmplat nimic pozitiv. Practic, trebuie să creăm acest echilibru pentru a sprijini cetățenii şi economia", a declarat Budăi.
"Nu putem să stăm în spate să spunem că nu putem. Nu este o majorare mare, undeva de la 70-150 de lei. Impactul real este după ce facem prima luna de plată", a mai spus ministrul Muncii.
Citește și: VIDEO Taiwanul răspunde după tensiunile cu China: Demonstrație de forță cu avionul de luptă F-16V
Majorarea se va aplica pentru salariile din luna august, care urmează a se plăti în septembrie.
Față de proiectul inițial de OUG, sunt scoase, spre exemplu, majorările de 50% pentru angajații care lucrau cu fonduri europene.
În perioada 2019 – 2022, potrivit art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând o patrime din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018.