Erupţia vulcanului Mauna Loa din Hawaii a determinat autorităţile locale să ridice nivelul de alertă de la "notificare" la "avertizare".
Reprezentanţii Observatorului Vulcanologic din Hawaii au demarat misiuni aeriene de recunoaştere pentru a monitoriza erupţia şi pentru a analiza mai bine riscurile pentru populaţia locală.
Potrivit specialiştilor de la Observatorul Vulcanologic din Hawaii, erupţia a început duminică seara la ora locală 23:30 în Mokuaweoweo, caldeira din vârful vulcanului, relatează wsj.com.
Citește și: Rolls-Royce a testat cu succes un motor de avion de linie alimentat cu hidrogen în loc de kerosen
Camerele video instalate de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) în vârful vulcanului arată în mod clar fântâni de lavă, care se răspândesc pe scoarţa ce formează fundul caldeirei.
Deşi aceste fluxuri de lavă nu reprezintă pentru moment o ameninţare pentru comunităţile de pe pantele vulcanului Mauna Loa, rezidenţilor li s-a recomandat să îşi revizuiască planurile privind pregătirea pentru o eventuală evacuare şi să consulte cu regularitate recomandările formulate de Agenţia pentru Protecţie Civilă din Hawaii.
"În baza evenimentelor din trecut, primele faze ale erupţiei vulcanului Mauna Loa pot fi foarte dinamice, iar localizarea şi deplasarea fluxurilor de lavă se pot schimba foarte rapid", a avertizat USGS în comunicat.
Citește și: Frigul, coșmarul șoferilor de mașini electrice. Dacia Spring, autonomie de doar 100 km. Mai merită?
"Dacă erupţia va rămâne în Mokuaweoweo, fluxurile de lavă vor fi cel mai probabil închise între pereţii caldeirei. Totuşi, dacă puţurile de erupţie vor migra în afara acelor pereţi, fluxurile de lavă ar putea să se mute foarte repede pe pantele vulcanului", precizează acelaşi comunicat.
Peste 12 seisme cu magnitudini de peste 2,5 s-au produs în această regiune în ultimele ore, potrivit USGS, inclusiv un cutremur care a avut magnitudinea 4,2.
Mauna Loa erupe de circa 700.000 de ani
Mauna Loa, care ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa Big Island din Hawaii şi are o altitudine de 4.169 de metri, a erupt cel mai recent în perioada martie - aprilie 1984, când fluxurile sale de lavă au ajuns la o distanţă mai mică de 5 kilometri de oraşul Hilo.
Mauna Loa erupe probabil de 700.000 de ani și se pare că ar fi depășit nivelul mării acum 400.000 de ani în urmă, deși rocile cele mai vechi datate nu au mai mult de 200.000 de ani.
Erupțiile în general se petrec în 3 reginui ale muntelui:în vârf și în cele două zone de rift ce se întind spre nord-estul și sud-vestul vârfului. Apropae 38% din erupțile din ultimi 200 de ani s'au petrecut în vârf 31% în zonă de rift nord-est și 25%in zonă de rift sud-vest.Restul de 6% s'au petrecut în zone îndepărtate ale zonelor de rift.Vraful vulcanului Caldera se numește Mokuʻāweoweo și are între 3–5 km în diametru.