După întâlnirea din capitala Ucrainei, Abramovici, care a făcut naveta între Moscova, Lvov şi alte locuri de negociere, precum şi cel puţin doi membri de rang înalt ai echipei ucrainene au dezvoltat simptome care includ ochi roşii, lăcrimare constantă şi dureroasă şi exfolierea pielii de pe faţă şi de pe mâini, susţin sursele citate de WSJ.
Acestea îi acuză de atac pe adepţii unei linii dure de la Moscova, despre care susţin că vor să saboteze negocierile pentru încheierea războiului. O persoană apropiată de Roman Abramovici a declarat că este neclar cine a vizat acest grup.
Abramovici şi negociatorii ucraineni, printre care se numără parlamentarul tătar din Crimeea Rustem Umerov, se simt mai bine şi vieţile nu le sunt în pericol, susţin persoanele citate de WSJ. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu Abramovici, nu a fost afectat. Purtătorul de cuvânt al lui Zelenski a declarat că nu are informaţii despre vreo suspiciune de otrăvire.
Experții nu știu ce a provocat simptomele de otrăvire
Experţi occidentali care au analizat incidentul susţin că este dificil de determinat dacă simptomele au fost provocate de un agent chimic sau biologic sau de un soi de atac cu radiaţie electromagnetică, susţin persoanele citate de WSJ.
Kremlinul nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta despre suspiciunea de otrăvire.
Investigaţia a fost efectuată Hristo Grozev, un anchetator din cadrul Bellingcat care a ajuns la concluzia că o echipă de la Kremlin l-a otrăvit pe politicianul de opoziţie Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic în 2020. Grozev a declarat că a văzut imaginile cu efectele atacului asupra lui Abramovici şi a negociatorilor ucraineni, dar că o prelevare de probe nu a putut fi efectuată la timp în oraşul Lvov, din vestul Ucrainei, pentru că aceşti oameni se grăbeau să ajungă la Istanbul.
"Nu exista intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment"
Până când o echipă din Germania cu expertiza necesară a putut efectua această examinare trecuse prea mult timp pentru ca otrava suspectată să poată fi detectată, a spus el. "Nu exista intenţia de a ucide, a fost doar un avertisment", a spus Grozev.
În 2018, Regatul Unit a acuzat serviciile de informaţii ruse de un atac cu un agent neurotoxic asupra lui Serghei Skripal, un fost agent de informaţii militare rus care a fugit în Marea Britanie, împreună cu fiica sa Iulia. Ambii au supravieţuit, la fel ca şi un ofiţer de poliţie spitalizat după ce a intrat în contact cu otrava. O femeie britanică a murit mai târziu după ce a intrat accidental în contact cu agentul neurotoxic.
Roman Abramovici, care are legături de durată cu preşedintele Vladimir Putin, s-a implicat în tentativele de pune capăt războiului din Ucraina la puţin timp după lansarea invaziei ruse, pe 24 februarie, susţin persoanele familiarizate cu chestiunea şi citate de WSJ.
Eforturile sale sunt uneori coordonate, alteori paralele cu cele oficiale între reprezentanţii ruşi şi ucraineni, potrivit surselor citate. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut lui Joe Biden să nu instituie sancţiuni împotriva lui Abramovici - care deţine un pachet minoritar în oţelăria Evraz PLC şi are cetăţenie portugheză - întrucât este implicat în negocieri, susţin persoane care deţin informaţii despre această convorbire.
Abramovici, care este proprietarul clubului de fotbal Chelsea, este vizat de sancţiuni atât în Regatul Unit, cât şi în Uniunea Europeană.