Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți la Adunarea Generală că Republica Populară Chineză trebuie să fie trasă la răspundere pentru că a „dezlănțuit Covid-19 asupra lumii”.
În discursul de deschidere, Xi Jinping a făcut apel la unitate globală, ca singura modalitate de a depăși criza.
„Lumea trebuie să se opună politizării și stigmatizării” în legătură cu Covid-19, a spus Xi, îndemnând liderii mondiali „să îmbrățișeze conceptul unei mari familii și să evite să cadă în capcana unei ciocniri a civilizațiilor”.
SUA și China se acuză reciproc în legătură cu originea noului coronavirus și își dispută un loc dominant în comerț și tehnologie, securitate și controlul mărilor.
Xi a dat asigurări că țara sa nu are nicio dorință de „hegemonie, expansiune sau sferă de influență”.
„China nu are intenția de a intra într-un război rece cu nicio țară", a spus el, insistând că Beijingul este în schimb un partener dispus la dialog și negociere pentru soluționarea litigiilor".