Pe măsură ce cerințele societății continuă să crească, companiile și liderii trebuie să găsească soluții inovatoare pentru a-și îmbunătăți eficiența energetică, a reduce emisiile de carbon și a utiliza surse regenerabile. Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România, a explicat, într-un interviu acordat Newsweek România, cum abordează aceste provocări într-o manieră responsabilă și sustenabilă.
Newsweek România: Cum poate sustenabilitatea energetică să devină o rațiune de business profitabilă în industria în care activați?
Mădălin Mihailovici: Țara noastră are un potențial uriaș în domeniul energiei regenerabile, pentru că beneficiază de o diversitate de resurse precum hidroenergia, energia eoliană, energia solară și biomasa. Însă, în cazul hidroenergiei, în condițiile în care doar 40% din potențialul hidroenergetic este exploatat la nivel național, România este practic la același nivel din anul 1989, fără noi construcții în domeniu.
Generic vorbind, prin adoptarea surselor de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară și cea eoliană, sau prin implementarea tehnologiilor eficiente energetic și a practicilor de conservare a energiei, putem reduce costurile operaționale și obține, astfel, o reziliență mai puternică și o stabilitate a afacerii pe termen lung. Interesant ar fi să începem să folosim și energia eoliană a zonei de off-shore în tandem cu captarea energiei valurilor.
Totodată, în contextul preocupării globale tot mai mari pentru mediul înconjurător, clienții și consumatorii sunt tot mai atenți la practicile sustenabile și sunt dispuși să-și îndrepte preferințele către cei care demonstrează angajament față de protecția mediului, așa cum suntem noi. Astfel, investițiile în sustenabilitatea energetică pot conduce la o creștere a loialității clienților și a cotei de piață.
În plus, prin transformarea sustenabilității energetice într-o parte integrată a strategiei de afaceri, putem profita de oportunități noi de afaceri.
Cu toate acestea, este important să înțelegem că acest proces nu este unul simplu și necesită angajament, inovare și investiții pe termen lung.
Ce măsuri concrete ia compania dumneavoastră pentru a-și eficientiza consumul energetic și a adopta surse de energie regenerabilă?
Cu o investiție care depășește 2,5 milioane de euro, ne plasăm deja în rândul companiilor preocupate de aceste resurse. Prin utilizarea sursei regenerabile reprezentată de energia solară, la centrala fotovoltaică care urmează să deservească stația de pompare Sud ne asigurăm autosuficiența. În plus, urmează să devenim și prosumatori, prin instalarea de tehnologii fotovoltaice mai mici pe acoperișurile clădirilor de la stația de pompare Pantelimon, sediul Direcției Casetă din Vitan și stația de repompare Băneasa.
De asemenea, un proiect de anvergură pe care îl implementăm de o perioadă mai lungă deja este asigurarea independenței energetice pe toate amplasamentele noastre locale. Scopul final este să ne menținem tarifele la cel mai mic nivel posibil, mai ales luând în calcul fluctuațiile și dinamica prețului energiei.
Totodată, suntem preocupați de soluții care fac din tratarea apelor uzate o sursă de energie regenerabilă. Astfel, la Glina, biogazul rezultat din digestia nămolurilor este captat și recuperat pentru a acoperi necesarul de energie al stației de tratare a apelor uzate.
Care sunt principalele avantaje și provocări ale tranziției către surse de energie regenerabilă?
Avantajele tranziției către surse de energie regenerabilă sunt considerabile, iar cel mai important este, de departe, reducerea impactului asupra mediului înconjurător. Surselor regenerabile, cum ar fi energia solară, energia eoliană, hidroenergia sau biomasa, le sunt asociate emisii scăzute sau chiar nule de gaze cu efect de seră, în comparație cu sursele tradiționale de energie bazate pe combustibili fosili. Astfel, tranziția promovează protejarea climei și a mediului în general.
Tranziția către surse de energie regenerabilă poate aduce și beneficii economice semnificative. Cu avansul tehnologic și scăderea costurilor asociate cu energia regenerabilă, apar noi oportunități de afaceri și sunt create locuri de muncă în sectorul energiei verzi. De asemenea, această tranziție poate conduce la reducerea costurilor operaționale pe termen lung, prin minimizarea dependenței de resurse scumpe și fluctuante.
Cu toate acestea, tranziția către surse de energie regenerabilă implică și anumite provocări. Una dintre ele este adaptarea infrastructurii existente la noile tehnologii și modele energetice. Asta înseamnă implementarea de noi rețele de distribuție, sisteme de stocare avansate și mecanisme de gestionare a energiei, ceea ce poate necesita investiții semnificative și ajustări ale infrastructurii existente.
De asemenea, necesită o planificare riguroasă și coordonare între diferitele
părți implicate, inclusiv guverne, companii și comunități, și sunt necesare politici și reglementări adecvate, precum și implicarea activă a consumatorilor în adoptarea de practici energetice sustenabile. Grupul Veolia din care facem parte, cu o experiență de peste 160 de ani în managementul resurselor și fiind lider mondial în furnizarea de servicii, poate juca un rol crucial în facilitarea acestei tranziții și în construirea unui viitor sustenabil.
Cum poate sustenabilitatea energetică să ajute companiile să își îndeplinească obiectivele de reducere a emisiilor de carbon și să se alinieze cu acordurile internaționale privind schimbările climatice?
Sustenabilitatea energetică reprezintă o soluție cheie pentru obiectivele de reducere a emisiilor de carbon și alinierea cu acordurile internaționale privind schimbările climatice.
Prin adoptarea surselor de energie regenerabilă, implementarea de tehnologii eficiente energetic și angajamentul ferm față de sustenabilitate, impactul asupra mediului este diminuat.
Astfel, sustenabilitatea energetică este esențială pentru o dezvoltare durabilă și pentru contribuția fiecăruia dintre noi la combaterea schimbărilor climatice.
Cum vă implicați în comunitățile locale pentru a promova sustenabilitatea energetică?
Prin serviciile de furnizare de energie și de eficiență energetică, suntem un participant activ la crearea unor condiții bune pentru viața și bunăstarea oamenilor și a comunităților în care activăm.
De exemplu, pentru un cămin de bătrâni din Alba Iulia, am proiectat și acum construim un asemenea proiect
„la cheie“. Adică oferim proiectare, construcție, achiziție de echipamente și exploatare, urmând apoi să fim responsabili de întreținerea instalațiilor și furnizarea de căldură, apă caldă și sistem de răcire.
Astfel, vom furniza o variantă extrem de inovatoare, utilizând o soluție
geoexchange și pompe de căldură pentru asigurarea încălzirii, a apei calde menajere și a răcirii, pentru a reduce utilizarea cazanelor de apă caldă actuale cu un procent de nu mai puțin de 85%.
Totodată, ca urmare a expertizei și know-how-ului Grupului din care facem parte, suntem capabili să ajutăm autoritățile și producătorii locali să introducă sau să utilizeze biomasa în mai mare măsură în mix-ul energetic, prin colectarea și valorificarea diferitelor tipuri de biomasă. Veolia are exemple concrete la nivel mondial, iar noi resursele să replicăm aceste modele la nivel local.
În același timp, experiența noastră anterioară de jucător în materie de înaltă cogenerare, proces care produce energie termică și electrică simultan dintr-o singură sursă de energie, ne oferă de asemenea disponibilitatea de a ajuta comunitățile pentru ca acestea să beneficieze de soluții energetice, în care, din nou, sursa primară poate fi biomasa, contribuind la reducerea poluării din orașe și a dependenței lor de combustibili fosili.