Fost președinte, în perioada 2009-2014, al Secției Penale a Tribunalului Bihor, Crina Muntean a ajuns la judecata CSM, după ce, în ultimii ani, a deranjat, pe plan local, o serie de personaje extrem de influente, între care avocați, magistrați, personaje-cheie în administrație.
Judecătoarea, care în ultimii doi ani și jumătate s-a alăturat demersurilor magistraților pentru apărarea justiției, a vorbit despre câtă independență a mai rămas în acest sistem și care sunt principalele lui probleme.
Newsweek România: Într-o notă pe care ați trimis-o Inspecției Judiciare, în speța în care vă viza, ați precizat că „este cunoscut faptul că la nivelul instanțelor locale există conflicte profunde între magistrați, mascate cu greutate în colectiv, dar resimțite și percepute de toți magistrații“. De la ce pornesc aceste conflicte și cum se manifestă? Afectează actul de justiție în instanțele din Bihor?
Crina Muntean: Aparent, cauza acestor conflicte sunt dosarele de corupţie vizând magistraţi, cât şi dosarul mult mediatizat privind falsificarea hotărârilor judecătoreşti în materia taxelor de primă înmatriculare. În toate aceste cauze au fost audiaţi mai mulţi judecători.
Procedura nu a fost confortabilă pentru nimeni. În esenţa lor, însă, aceste conflicte sunt rezultatul modului diferit în care magistraţii se raportează la profesia de magistrat, la cerinţele de integritate.
Teoretic, actul de justiţie poate fi afectat; pe acest fond, extrem de tensionat, judecătorii îşi cenzurează unii altora hotărârile pronunţate. Însă o afectare concretă se poate stabili doar în cadrul unor analize punctuale.
În ultimii doi ani, au fost luate mai multe măsuri împotriva dvs., la nivelul Tribunalului Bihor, în urma cărora v-au fost schimbate diferite atribuții și funcții. În ce context s-au produs aceste schimbări, cine le-a decis și cum s-au concretizat?
Am calificat în faţa Inspecției Judiciare demersul avocatului Răzvan Doseanu ca fiind integrat unui demers mai amplu, iniţiat în anul 2018, prin care s-a tins la înlăturarea mea din exercitarea unor atribuţii atât judiciare, cât şi administrative, exercitate până la acel moment.
La nivelul instanţei, acestea au fost iniţiate de către actualul preşedinte al Tribunalului Bihor, doamna judecătoare Carmen Domocoş, imediat după ocuparea acestei funcții. La data de 12 iulie 2018, a solicitat reorganizarea activității judecătorului de drepturi şi libertăți.
În cursul lunii noiembrie, am fost revocată din exercitarea atribuţiilor de judecător delegat la Biroul de Executări Penale, birou ce gestionează, între altele, emiterea mandatelor de executare, mandatele europene de arestare, cererile de dare în urmărire internaţională, solicitări de extrădare.
La începutul anului 2019, preşedintele Tribunalului Bihor a reorganizat din nou Biroul de Executări Penale, desemnându-mă înlocuitor al judecătorului delegat titular.
„Funcţionează foarte eficient mecanismele prin care un magistrat
care a produs un deranj poate fi hărţuit, tracasat, indiferent câte argumente ar avea ca să-şi justifice munca”
A dispus revocarea mea din îndeplinirea atribuţiilor de conducător al Compartimentului de Documente Clasificate, compartiment pe care îl gestionam de patru ani, trei ani în calitate de vicepreşedinte şi un an ca judecător desemnat prin ordin de serviciu, în condiţiile în care în Tribunalul Bihor nu era ocupată funcţia de vicepreşedinte, căruia îi revine de drept această atribuţie.
Nu au fost măsuri fundamentate obiectiv, drept urmare, la nivelul Colegiului de Conducere, au existat trei membri care au avizat nefavorabil aceste măsuri ale preşedintelui instanţei, cu atât mai mult cu cât au fost delegate unui judecător, în pofida dezacordului exprimat de acesta şi în condiţiile în care, fiind promovat la Tribunalul Bihor în toamna anului 2018, acesta nu era familiarizat cu niciunul dintre aceste compartimente.
S-a urmărit limitarea activităţilor profesionale pe care le desfăşuram, în mod evident, pentru transferarea controlului asupra acestor compartimente spre alte persoane.
Sesizarea avocatului Răzvan Doseanu a fost clasată de către Inspecția Judiciară, în februarie 2019. În martie, însă, rezoluția a fost infirmată de șeful Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, care a decis completarea și continuarea verificărilor pe numele dvs. și a încă șase judecători de la Tribunalul Bihor. De ce a fost infirmată, de către Lucian Netejoru, rezoluția Inspecției Judiciare?
Pentru că, posibil, s-a cerut această soluţie de infirmare. În prezent, funcţionează foarte eficient mecanismele prin care un magistrat, care a produs un deranj, poate fi hărţuit, tracasat, indiferent câte argumente ar avea ca să-şi justifice munca.
Când mecanismele funcţionează de la acest nivel, fără îndoială îţi pui întrebarea şi încerci să afli care sunt cele mai semnificative interese pe care le-ai lezat. Nu există motive obiective care să justifice soluţia de infirmare.
Dintre cei șapte judecători, doar dvs. ați fost trimisă la judecata CSM. Vă simțiți vânată de Lucian Netejoru?
Având în vedere acuzaţiile aberante care se rețin şi contextul în care s-a derulat procedura disciplinară, da, mă simt vânată de Inspecţia Judiciară.
Mi se reproşează un mod de gândire mai restrictiv în ce priveşte un sector cu activitate judiciară confidenţială, într-o instanță marcată de probleme dovedite de corupție, într-o instanţă în care au fost falsificate hotărâri judecătorești, fiind urmăriți penal mai mulți grefieri.
O gândire mai restrictivă într-un context local în care fostul procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost exclus din magistratură, într-o procedură a Inspecției Judiciare, pentru că a folosit un mandat de supraveghere, emis de mine, pentru intimidarea unor persoane, într-un context în care de mai mulţi ani, în instanţă, gândirea şi măsurile aplicate, toate foarte restrictive, au corectat, cât s-a putut şi cu mare greutate, toate aceste nereguli, măsuri constatate şi apreciate, de altfel, cu ani în urmă, de însăşi Inspecţia Judiciară.
Am în vedere şi contextul în care s-a efectuat procedura disciplinară, concomitent cu alte două controale efectuate în Tribunalul Bihor, unul integrat într-un control tematic dispus la mai multe instanţe, al doilea, exclusiv în ceea ce priveşte activitatea Tribunalului Bihor.
„Se dorește sancţionarea mea pentru că sunt considerată partea unei justiţii penale care în plan locala devenit extrem de incomodă persoanelor influente”
Am fost menţionată negativ în ambele controale, cu nume, prenume, funcţie, deşi în cazul altor judecători s-au menţionat doar iniţialele numelui.
Acolo, acuzele care mi se aduc sunt mai serioase, de genul: grefierii nu şi-au cusut dosarele cu mandatele de supraveghere tehnică, din cauza mea.
Într-unul din cele două rapoarte, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu împotriva mea, pentru aceeaşi chestiune vizând desemnarea mea ca judecător de drepturi şi libertăţi.
În cursul unuia dintre controale, s-au cerut, pentru inspectori, note de relaţii unor grefieri, în care aceştia să menţioneze, în mod fals, că aş fi încheiat anumite procese-verbale la altă dată decât cea reală, aspect ce mi-a fost relatat, în scris, de cei doi grefieri. Şi mai sunt şi alte chestiuni de tipul acesta, petrecute în timpul controlului.
Pot doar să sper că inspectorii judiciari implicaţi în aceste demersuri au fost desemnaţi aleatoriu şi au fost cu totul imparţiali, aceștia fiind inspectorii Roxana Petcu, Liliana Poelnică, Elena Andronic, din câte cunosc, soții ale unor oameni politici din PSD sau agreați de PSD, iar în sesizarea din oficiu, inspectorul Vasile Baltag este soțul doamnei judecător Gabriela Baltag, membru CSM.
De ce ar dori Inspecția Judiciară sancționarea dvs.?
Nicidecum pentru că aș fi făcut parte dintr-un organ colegial, care a adoptat în unanimitate o hotărâre, de altfel necontestată de părțile din cauzele penale, nici de apărătorii acestora, în procedurile judiciare în care legea permite acest lucru.
Se dorește sancționarea mea pentru că sunt considerată parte a unei justiții penale care în plan local a devenit extrem de incomodă persoanelor influente din domeniul politic, din mediul de afaceri, din instituții publice importante ale statului (poliție, administrația locală, instituții financiare), cât și din mediul judiciar local.
În fiecare din aceste domenii există cauze de corupție, de infracţionalitate economică sau de alt tip dovedite prin pronunțarea unor hotărâri de condamnare definitive.
Ce se urmărește, de fapt?
Nicidecum restaurarea supremației legii sau o revenire la „legalitate“, la „normalitate“. Se urmărește restaurarea acelei justiții confortabile, o justiție perfect pregătită să asigure „salvarea“ persoanelor importante, atunci când acestea, „accidental“, vor fi deferite justiției.
Faptul că mecanismul care permite acest lucru implică instituții din sistemul judiciar e o problemă extrem de gravă, ridicată, de altfel, în plan național și internațional prin demersuri judiciare concrete ce vizează conducerea Inspecției Judiciare.
Există, în ultimii doi ani și jumătate, o tendință în sistemul de justiție prin care magistrații „incomozi“ să fie înlăturați, folosindu-se ca unealtă Inspecția Judiciară?
Au fost promovate mai multe acţiuni disciplinare împotriva unor magistraţi, care s-au evidenţiat prin atitudini incomode, atât unor persoane ce deţin funcţii importante în sistemul judiciar, cât şi unor persoane politice.
Cred că putem vorbi nu de tendinţe, ci de acţiuni concrete ale Inspecției Judiciare, menite a sancţiona magistrații care în prezent reacţionează la acele probleme ce au creat convulsii şi poziţionări diferite în sistemul judiciar.
Ați fost parte vătămată într-un dosar de șantaj. Cum s-a finalizat el și în ce fel ați fost șantajată și amenințată?
A fost un context mai larg. O campanie mediatică în care referirile erau legate de aspecte profesionale, inclusiv activitatea de emitere a mandatelor de supraveghere tehnică. Printre o mulţime de insulte, s-a postat şi mesajul „ai trei copii şi nu știi ce te aşteaptă!“, însoţit de o referire religioasă.
Inculpaţii din dosar sunt fostul avocat Ioan Sava şi soţia acestuia, Daniela Sava, ambii condamnați definitiv, ulterior, pentru corupție.
Pentru mine, acest dosar rămâne un reper de viaţă, de profesie, semnificativ. Am luat contact direct cu infracționalitatea, am trecut dincolo de prezidiul din sala de judecată, care, ca magistrat, te protejează, şi m-am implicat într-o confruntare directă cu un infractor.
Am realizat cât de brutală poate să fie această confruntare, câtă mizerie ești nevoit să suporți și cât de nedrept poate fi finalul unei astfel de proceduri.
„Magistrații nu au libertatea de a vorbi despre probleme esenţiale şi intrinseci sistemului judiciar, fără a risca sancţiuni pentru această libertate”
Ca magistrat, sunt obligată să văd, în soluția de achitare, un adevăr juridic și să-l accept.
Ca persoană vătămată în acest dosar de șantaj, fără a detalia contextul sau alte elemente ce țin de această infracțiune, adresez oricărei mame întrebarea dacă mesajul ,,ai trei copii și nu știi ce te așteaptă!“, venit din partea unei persoane despre care știi că face parte dintr-un cerc infracțional și comite infracțiuni, iar ulterior este condamnat la închisoare, este un banal mesaj religios?
Poate au gândit la fel și acei magistraţi care, în această cauză, au dispus măsura controlului judiciar, unul, magistrat la ÎCCJ sau magistratul care a dispus condamnarea în prima instanţă.
Cu certitudine a gândit în mod diferit completul care a dispus soluţia de achitare, complet din care a făcut parte domnul judecător Daniel Grădinaru, în prezent preşedinte de Secţie Penală la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ați fost acuzată, în spațiul public, că ați fost judecătorul preferat al procurorilor DNA. Asta pentru că erați și judecător de drepturi și libertăți și ați emis mandate de interceptare tehnică. Concret, actele dispuse de dvs. au fost desființate de vreo instanță sau de o altă instituție competentă?
Mi s-a adus o astfel de acuzaţie doar într-o anumită zonă a presei şi de către persoane aflate în conflict cu legea penală. În activitatea profesională, nu m-am confruntat niciodată cu un astfel de reproş. Nu s-a cerut niciodată înlăturarea mea de la judecarea unor dosare, pentru acest motiv.
Niciodată hotărârile pe care le-am pronunţat sau probele obţinute în baza mandatelor de supraveghere pe care le-am emis nu au fost desfiinţate sau înlăturate pentru motivul de nelegalitate privind lipsa mea de imparţialitate în cauzele DNA.
S-a vehiculat că aş fi fost un magistrat care nu a respins niciodată o propunere de arestare preventivă. Este fals. Am pronunţat astfel de soluţii chiar şi în cauzele DNA, aspect uşor de verificat chiar şi pe platforma on-line cu subiecte predilecte anti-DNA, unde, la o vreme după o astfel de prezentare, eram menţionată ca judecătorul care a respins propunerea de arestare într-o cauză mediatizată a DNA.
Consider că, în absenţa unor elemente concrete care să confirme că aş fi subiectivă în cauzele penale instrumentate de DNA, astfel de afirmaţii, etichete, nu reprezintă nimic altceva decât absenţa oricăror argumente pertinente, în a mi se contesta activitatea profesională.
CSM este condus de Lia Savonea, catalogată de presă drept apropiată de anumiți politicieni aflați la putere. Președintele CSM este, însă, ales de către reprezentanții magistraților din țară. Ce spune despre integritatea și independența magistraților faptul că un personaj contestat, inclusiv de unii profesioniști din justiție, conduce CSM?
Cred că această perioadă din Justiţie nu va fi uşor uitată. Cred că în viitor va fi suficient evocată pentru a constitui un motiv serios de reflecţie asupra importanţei şi implicaţiilor ce decurg din acordarea unui vot de încredere.
Se fac abuzuri în justiție? În ce constau?
Abuzul în justiţie este în prezent o temă dezbătută public, ce are constant ca premisă soluţii de achitare pronunţate în cauze penale. Este o asociere greşită. Achitarea persoanei trimise în judecată nu poate fi echivalată în mod automat cu un „abuz judiciar“.
„Abuzul“ este o faptă penală, care, ca orice altă faptă penală, trebuie dovedită. În absenţa unei astfel de confirmări judiciare a abuzului, referirile de ordin general sau analizele statistice privind numărul soluţiilor de achitare rămân irelevante.
În prezent, o analiză obiectivă aduce în discuţie şi decizii ale Curţii Constituţionale care au condus la înlăturarea unor probe din procesele penale sau restrângerea conţinutului infracţiunii. Ascultăm înregistrări despre martori care adoptă în fiecare stadiu procesual altă versiune a declaraţiei.
Pe de altă parte, asistăm la diminuarea potenţialului instituţiilor statului implicate în lupta cu fenomenul infracţional. Un astfel de context nu va inspira niciodată curajul de a dezvălui fapte penale, de a reclama fapte penale.
Dimpotrivă, inhibă astfel de tendinţe. Şi vedem zi de zi dosare în care persoanele audiate nu mai cunosc nimic, nu mai solicită nimic.
Abuzul în justiţie, ca o temă de discuţie ce nu ar necesita un fundament obiectiv, o atestare judiciară a acestuia, duce la concluzia stupidă că orice soluţie pronunţată de organele judiciare indică o faptă penală, după perspectiva din care e privită.
Soluţia de achitare, din perspectiva inculpatului, este un abuz, pentru că nu se confirmă trimiterea în judecată, în timp ce, din perspectiva persoanei vătămate, este o faptă de corupţie a organului judiciar care a dispus achitarea inculpatului.
Teoretic, nu exclud posibilitatea existenței unor abuzuri, însă o concluzie corectă trebuie să aibă la bază constatarea abuzului de către organele judiciare.
Putem vorbi despre vicierea actului de justiție din cauza colaborărilor dintre magistrați și serviciile secrete?
Colaborarea între instituţii nu poate vicia actul de justiţie. Justiţia nu este o entitate izolată, ruptă de celelalte instituţii ale statului.
Colaborarea instituţională reprezintă un fapt firesc. Colaborarea magistraţilor procurori cu serviciile de informaţii, pentru descoperirea faptelor penale şi identificarea persoanelor care le săvârşesc, nu viciază, în niciun fel, actul de justiţie, ci reprezintă un aspect de normalitate al acestuia.
Cum catalogați activitatea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție?
După raportul GRECO, nu cred că mai rămân multe de spus despre această Secţie. Dincolo de asta, faptul că scurta perioadă de funcţionare a acestei secţii a readus în discuţie şi în atenţia publică toate reproşurile adresate până nu demult DNA, toate acele aspecte calificate negativ şi prin evocarea cărora s-a justificat însăşi înfiinţarea acestei secţii - scurgerile de informaţii din dosare penale în presă, mediatizarea excesivă a dosarelor aflate în faza de urmărire penală, măsuri preventive invalidate de instanţe, o selecție a persoanelor vizate de dosarele secției - a compromis în mod ireversibil credibilitatea acesteia.
Curtea Constituțională a fost acuzată, în ultimii doi ani și jumătate, că și-a depășit atribuțiile și a intrat în zona de legiferare. Cum vedeți, ca magistrat, activitatea CCR?
Ca magistrat, trebuie să respect şi să aplic deciziile CCR. Există două instanţe naţionale, ÎCCJ şi Tribunalul Bihor, care au adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene o întrebare preliminară vizând obligativitatea deciziilor CCR, când acestea aduc atingere statului de drept, prin exercitarea atribuţiei de legiferare, ce aparţine unei alte puteri a statului.
O astfel de întrebare este adresată CJUE chiar de colega mea de secţie, o colegă pe care o stimez. Consider acest demers unul extrem de important.
Cât de liberă mai este acum justiția? Ați fost judecător și în „epoca Stănoiu“, considerată o perioadă neagră pentru justiție. Comparativ cu acele vremuri, cum vedeți justiția acum?
În prezent, gândirea juridică este mult evoluată şi aliniată unei gândiri juridice europene. Cazurile de practică judiciară în care magistraţii aplică direct norme europene, peste ceea ce dispune dreptul intern, sunt numeroase. În justiţia acelor ani, lucrurile erau mai precare.
Cu toate acestea, cu toată această evoluţie și gândire europeană, în prezent, magistraţii nu au libertatea de a vorbi despre probleme esenţiale şi intrinseci sistemului judiciar, fără a risca sancţiuni pentru această libertate.
Magistraţii nu pot protesta împotriva modificărilor legislative ce le afectează cariera şi posibilitatea de a da soluţii juste, fără riscul de a fi supuşi ulterior unor multiple verificări ale activităţii profesionale. Magistraţii nu au libertatea de a-şi exercita profesia conform propriei convingeri, fără riscul de a deveni, la rândul lor, anchetaţi pentru simplul fapt că au îndrăznit prea mult.
Şi toate acestea se întâmplă sub pretextul că reinstaurăm „supremaţia legii“, că respectăm drepturi şi libertăţi fundamentale, că înlăturăm abuzurile. Nu cunosc ca „epoca Stănoiu“ să fi fost marcată de atâta ipocrizie.
