Licitația pentru construcția celor patru corvete a fost câștigată de compania franceză de stat Naval Group contra unei sume de 1,2 miliarde de euro, dar Ministerul Apărării Naționale tergiversează semnarea contractului. În replică, francezii se pregătesc să dea în judecată ministerul pentru a cere daune pe măsură.
Contract cu dedicație pentru Damen
Afacerea „corvetă multifuncțională” a fost pusă la cale în anul 2016, atunci când în fruntea Ministerului Apărării se afla ministrul "tehnocrat" Mihnea Motoc. Contractul de 1,6 miliarde euro a fost dat cu dedicație companiei olandeze Damen printr-o Hotărâre de Guvern asumată de premierul de atunci, Dacian Cioloș, actual europarlamentar și copreședinte al alianței USRPLUS.
Citește și: Armata tergiversează semnarea contractului pentru corvete. Generalii Savu & Coldea, jocuri pro-Damen
De ce cu dedicație? Pentru că în actul normativ se menționa că șantierul Naval Damen Galați este singurul șantier din România care poate construi și dota prima corvetă în maximum trei ani.
Afacerea girată de premierul Cioloș a fost anulată pentru că nu a obținut acordul Comisiilor de Apărare din Parlamentul României, organisme care aprobă achizițiile militare mai mari de 100 de milioane euro.
Damen a pierdut în instanță
Ministerul Apărării Naționale, sub conducerea lui Gabriel Leș, a reluat procedura de achiziție a corvetelor prin organizarea unei licitații internaționale. Procedura a fost finalizată la finalul anului 2018.
Newsweek România a dezvăluit atunci, în exclusivitate, ofertele depuse de cei trei competitori: francezii de la Naval Group au licitat cu suma de 1,2 miliarde euro, urmați de olandezii de la Damen, cu 1,255 miliarde de euro, iar italienii de la Fincantierii au ofertat contractul pentru suma de 1,34 miliarde euro.
Citește și: EXCLUSIV Franța boicotează relația diplomatică cu România. Motivul: contractul nesemnat pe corvete
Compania olandeză Damen, însă, a contestat în instanță licitația organizată de Ministerul Apărării.
În dosarul 21131/3/2019, de la Tribunalul București, olandezii de la Damen au cerut anularea procedurii aferente Programului de înzestrare „Corvetă multifuncțională”.
Pentru acest proces, Damen a depus două cauțiuni, în cuantum de 47.000 euro, respectiv 139.500 euro. În paralel, a mai deschis alte trei procese prin care încerca să blocheze licitația.
Damen a pierdut toate procesele.
Cauțiunea, recuperată. MApN și Romtehnica, blat
La data de 20 august 2020, compania Damen a solicitat Tribunalului București să îi restituie cele două cauțiuni în valoare totală de 186.500 euro. Ce a constatat judecătorul? Că Ministerul Apărării Naționale, condus de ministrul Nicolae Ciucă, nu a solicitat prejudicii, nici măcar cheltuieli de judecată. Ba mai mult, Ministerul Apărării Naționale, prin Compania Națională Romtehnica, a contestat solicitarea companiei Damen tardiv.
Citește și: EXCLUSIV Cioloș și Motoc au scăpat: Parchetul General a clasat dosarul „Corvete prin HG de la Damen”
„La data de 30.09.2020 pârâtul intimat Ministerul Apărării Naționale – Unitatea Militară 02550 prin Compania Națională Romtehnica a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. (...) Tribunalul reține că în cauză nu s-a solicitat acoperirea unui eventual prejudiciu suferit ca urmare a formulării contestației de către petenta – reclamantă (MApN) având în vedere și faptul că termenul de 30 de zile de decădere de la momentul rămânerii definitive a Deciziei civile s-a împlinit la data de 13.08.2020 și nu s-a depus nici o cerere de acordare a unor despăgubiri”, se menționează în hotărârea instanței.
"Ministerul Apărării nu a identificat vreun prejudiciu"
Newsweek România a transmis Ministerului Apărării Naționale mai multe întrebări pe acest subiect pentru a afla ce i-a determinat pe militarii juriști să nu conteste în termenul legal cererea de restituire a cauțiunilor, dar și valoarea prejudiciului creat de procesele cu Damen.
Răspunsul a venit sec: „Ministerul Apărării Naționale nu a identificat vreun prejudiciu ca urmare a soluționării dosarelor care vizează contractul de achiziție a corvetelor militare. MApN nu a solicitat cheltuieli de judecată de la compania Damen Schelde Naval Shipbuilding BV deoarece nu au fost efectuate operațiuni care să antreneze costuri judiciare și nu a identificat și cuantificat un prejudiciu cert pentru care să poată fi probată relația de cauzalitate între acțiunile promovate de Damen în instanță și apariția și întinderea așa-zisului prejudiciu.”
Întâlnirile în format 2+2, anulate pe termen nelimitat
Tergiversarea semnării contractului de către Ministerul Apărării Naționale cu compania franceză Naval Group a fost subiectul mai multor discuții bilaterale pe axa București – Paris. De exemplu, fostul premier Ludovic Orban s-a dus în octombrie 2020 la Paris pentru a semna Foaia de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa care prevede, printre altele, continuarea consultărilor de substanță periodice, în format 2+2, la nivelul miniștrilor responsabili de Afacerile Externe și Apărare, precum și la nivel de înalți funcționari.
Ludovic Orban a fost însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirilor la nivel înalt s-a discutat și situația contractului pentru corvete. Omologii francezi au fost asigurați atât de premierul Ludovic Orban, cât și de ministrul Nicolae Ciucă, că la finalul proceselor deschide de Damen, se va semna contractul în cel mai scurt timp posibil. Nu s-a întâmplat asta.
Oficialii francezi au avut mai multe discuții cu actualul premier Florin Cîțu, dar și cu ministrul Nicolae Ciucă. Toate, fără rezultat.
Ulterior, relațiile diplomatice dintre Franța și România au intrat într-un con de umbră. De exemplu, francezii au anulat întâlnirile în format 2+2 pe termen nelimitat. Ministerul Afacerilor Externe, condus de ministrul Bogdan Aurescu, s-a rezumat în a transmite că detaliile viitoarei întâlniri vor fi stabilite de comun acord cu partea franceză și în funcție de evoluțiile situației epidemiologice generată de coronavirus.
Omul lui Tăriceanu, protejatul lui Ciucă la Romtehnica
Achizițiile militare făcute de Ministerul Apărării Naționale sunt făcute prin compania de stat Romtehnica. Ministrul liberal Nicolae Ciucă l-a susținut la șefia companiei Romtehnica pe milionarul Nicolae Nasta, fostul secretar general al partidului ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Newsweek România a dezvăluit că afaceristul și politicianul Nicolae Nasta și-a luat licența în Drept la 42 de ani, dar nu vrea să facă public numele facultății la care s-a școlit.
Mai mult, din declarațiile de avere ale lui Nicolae Nasta rezultă că l-a împrumutat pe un evazionist cu suma de 245.000 euro.
Soția lui Nasta, trimisă la Londra
Soția lui Nicolae Nasta, Laura Nicoleta Nasta, a fost director general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în ANAF.
În declarațiile celor doi soți apar mai multe inadvertențe investigate de Agenția Națională de Integritate. Newsweek România a scris despre averea soților Nasta AICI.
În septembrie 2020, Laura Nicoleta Nasta s-a transferat la Ministerul Economiei, condus de liberalul Virgil Popescu. Două luni mai târziu, ministrul Virgil Popescu a decis să o numească „ministrul consilier” în cadrul Biroului de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei României de la Londra.
Ce atribuții are Laura Nasta în noua funcție diplomatică? Conform informațiilor publicate pe site-ul Ambasadei României la Londra, Laura Nasta trebuie să organizeze întâlniri cu oameni de afaceri din țara de reședință, în vederea transmiterii de informații și semnale cu caracter economic, financiar, legislativ, în scopul stimulării interesului de a dezvolta relațiile cu parteneri din România. Mai mult, trebuie să informeze societățile comerciale românești despre licitațiile internaționale de interes și să le prezinte oportunități de afaceri, etc.