EXCLUSIV Ventilatoare anti-COVID de două ori mai scumpe de la Dan Gorgan, prietenul lui Raed Arafat

DE Petru Zoltan | Actualizat: 10.12.2020 - 13:49
Raed Arafat/FOTO: gov.ro
Raed Arafat/FOTO: gov.ro

20 de ventilatoare medicale chinezești au fost cumpărate la preț dublu de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) de la firma Deltamed, patronată de Dan Gorgan, un apropiat al secretarului de stat Raed Arafat. Deși, oficial, Arafat nu conduce ONAC, decide ce se ia.

SHARE

Alte 300 de ventilatoare au fost cumpărate la prețuri de aproape patru ori mai mari de la General Electric Medical Systems.

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate nu este la prima achiziție controversată. În aprilie 2020, ONAC a semnat două contracte cadru pentru achiziționarea unor ventilatoare medicale de la două firme înregistrate în Coreea de Sud și Elveția. Inspectoratul pentru Situații de Urgență, condus de generalul Dan Paul Iamandi, a plătit fără clipească celor două firme avansuri de 2,45 milioane USD, respectiv 1,935 milioane euro în baza contractelor cadru.

Patronii celor două firme au dispărut cu banii fără a livra ventilatoarele contractate. Paguba adusă bugetului de stat se ridică la aproximativ patru milioane de euro, conform unui raport al Curții de Conturi. Într-un caz asemănător, Adrian Ionel, fostul director general al companiei Unifarm, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu.

Secretarul de stat Raed Arafat controlează toate achizițiile publice pentru echipamente medicale făcute de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC), instituție subordonată Ministerului Finanțelor Publice și condusă de Cornelia Nagy. Arafat solicită ce și cât să se cumpere, ONAC face documentația și semnează contractele cadru, apoi contractele subsecvente sunt semnate de Departamentul pentru Situații de Urgență. La final, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, condus de generalul Dan Paul Iamandi, plătește comanda lui Arafat.

Ventilatoare chinezești: 22.000 euro bucata

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a continuat seria achizițiilor controversate. În octombrie a.c., a solicitat 12 oferte pentru a achiziționa o cantitate maximă de 300 de ventilatoare medicale pentru constituirea stocurilor de urgență medicală. După analizarea ofertelor, s-a constatat că doar firmele Deltamed și General Electric Medical Systems România SRL au ofertele conforme. Astfel, pe 4 noiembrie a.c., ONAC a decis să semneze un contract de 440.000 euro cu firma Deltamed pentru achiziționarea a 20 de ventilatoare medicale Mindray SV 300. Producătorul acestor ventilatoare este compania chineză Mindray Medical International Limited cu sediul în Shenzen, China.

Newsweek România a analizat mai multe site-uri de specialitate care vând ventilatoarele medicale chinezești Mindray SV300. De exemplu, pe site-ul cardomedical.com, același model de ventilator a costat 15.000 USD, dar prețul a fost redus la dor 10.500 USD. Adică, de două ori mai ieftin față de prețul la care a fost achiziționat de către ONAC.

Pe un alt site specializat în vânzarea echipamentelor medicale, medicraya.com, prețul aceluiași tip de ventilator a fost redus de la 14.000 USD la 7.700 USD.

Firma clujeană Deltamed a fost înființată în anul 1997 și este patronată de Dan Vasile Gorgan, care deține 80% din părțile sociale. Restul părților sociale sunt pe numele lui Dan Ioan Oșan (5%), George Mihai Oșan (5%) și Georgeta Daniela Gavrilă (10%).

Gorgan și medicul Raed Arafat au o relație aparte. Chiar dacă spune că nu sunt prieteni, Arafat consideră că are cu Gorgan o legătură: „O relație profesională prin prisma colaborării în cadrul unor relații contractuale între firma acestuia și instituțiile pe care le reprezint”.

Începând cu anul 2000, firma lui Vasile Gorgan a început să vândă ambulanțe statului român. Inițial, a vândut către Ministerul Sănătății, apoi către SMURD.

Ventilatoarele General Electric: 19.300 euro

ONAC a contractat 300 de ventilatoare medicale Carescape R680 la prețul de 19.300 euro bucata de la compania General Electric Medical Systems România SRL. Valoarea contractului este de 5,79 milioane euro. Firma este deținută de GE Holdings Luxembourg & Co SARL și General Electric International Beleux BV, dar este administrată Alexandra Munteanu și Diana Elena Ianculescu.

În martie 2020, conform unei oferte trimise Spitalului Județean de Urgență Galați, GE Medical Systems România vindea același model de ventilator medical cu suma 32.400 euro, fără TVA. Însă, pe site-ul cardomedical.com, prețul unui ventilator escape R680 este de 5.555 USD.

Întrebată despre diferențele de preț, Diana Ianculescu a spus: „Doriți o ofertă? O să vă pun în legătură cu persoana de la noi care se ocupă de aceste aspecte. Eu, din păcate, nu vă pot ajuta. Am înțeles că faceți un articol, o să vă pun în contact cu persoana care se ocupă”.

Până la publicarea articolului, Ianculescu nu a mai sunat.

Claudiu Pârvu: „Noi facem achiziții de două ori pe zi”

Claudiu Pârvu a fost una dintre persoanele desemnate de ONAC să gestioneze achiziția de ventilatoare medicale.

Contactat de Newsweek România, Claudiu Pârvu a spus că în momentul de față nu poate răspunde la întrebările legate de prețuri. „Puteți face o solicitare în scris în baza Legii 544. (...) Nu am făcut eu procedura, trebuie să vorbesc cu colegii care au făcut procedura ca să pot să vă răspund. Domnul meu, o să primiți un răspuns. Eu vă înțeleg (că nu s-a răspuns la solicitări - n.r.). Noi suntem și foarte prinși cu aceste achiziții. Suntem foarte puțini. Avem și colegi care sunt în medical (concediu - n.r.) din cauza infectării cu COVID. Suntem foarte, foarte puțini. O să primiți în scris. Nu sunt eu cel care a făcut achiziția. Eu nu cunosc prețurile, noi facem achiziții de două ori pe zi. O să primiți un răspuns în scris cu prețurile și cu procedura”, a spus Claudiu Pârvu.

Transparența eșuată la Finanțe

În urmă cu aproximativ opt luni, premierul de atunci Ludovic Orban i-a cerut ministrului Florin Cîțu, de la Finanțe, să trimită Corpul de Control la ONAC pentru a verifica contractele de achiziție pentru echipamentele medicale necesare combaterii pandemiei de coronavirus.

Newsweek România a solicitat pe 11 mai 2020 concluziile raportului, dar ministrul Florin Cîțu a refuzat să răspundă solicitării sau să facă publice rezultatele controlului. Surse din cadrul ministerului de Finanțe, au declarat sub protecția anonimatului că ministrul Florin Cîțu nu a vrut să facă public jaful de la ONAC și nici nu a schimbat conducerea.

După șapte luni de la solicitarea transmisă de Newsweek România, mai exact pe 27 noiembrie a.c., Ministerul Finanțelor a transmis un răspuns în care se menționează că „în legătură cu achizițiile publice de măști de protecție, combinezoane și viziere, au fost identificate/au rezultat aspecte care au impus transmiterea raportului de control către organelor abilitate în vederea valorificării constatărilor și/sau, după caz, continuarea verificărilor și luarea măsurilor legale ce se impun”.

Ministerul de Finanțe nu a comunicat la ce dată și către ce unitate de parchet a fost trimis raportul de control.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te