Managerul institutului, însă, Adrian Streinu-Cercel, nu are grija asta. De fapt, nu are nici o grijă, la un venit de peste 7.000 de euro lunar, bani publici.
Peste 161.000 de lei de la Institutul "Matei Balș" și peste 167.000 de lei de la Universitatea de Medicină și Farmacie din București a încasat în 2019 Adrian Streinu-Cercel.
Dar a avut timp și de activități medicale private, care i-au adus peste 100.000 de lei.
Conform declarației de avere depuse în 2020, dar care apare numai pe site-ul UMF (aici), profesorul Streinu-Cercel încasează peste 27.000 de lei lunar.
Asta numai de la stat.
Din surse private (pe care nu le menționează de ani de zile), Streinu-Cercel a mai făcut 100.000 de lei. Un fleac, față se cât a produs din astfel de activități în 2018: 360.000 de lei.
Citește și: Salariul lunar al lui Streinu-Cercel: 27.333 de lei. Bonus: 100.000 de lei din surse nedeclarate
Nelu Tătaru a anunţat că a dat dispoziţii să fie trimis Corpul de Control la Institutul „Matei Balş” pentru a face verificără în legătură cu situaţia sesizată de Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă (SRATI), condusă de medicul Şerban Bubenek, privind persoana care este la şefia secţiei ATI, care nu ar avea expertiză de specialitate.
Ministrul Sănătăţii a precizat că, ulterior, va vedea dacă se confirmă situaţia sesizată şi „în ce măsură cineva care este de specialitate, boli infecţioase, poate conduce o secţie de terapie intensivă”.
Citește și: Acuzații șocante: la spitalul Balș, unii pacienți decedați de COVID-19 n-au primit nici un tratament